Categories: Fără categorie

Miss Venezuela 2023 a murit la doar 26 de ani. Ariana Viera a adormit în timp ce conducea

Miss Venezuela 2023 s-a stins din viață la vârsta de 26 de ani, după ce a adormit la volan. Ariana Viera a intrat cu mașina în autoturismul din fața ei, iar medicii au resuscitat-o de două ori, însă din păcate, au fost nevoiți să declare decesul.

  • Ariana Viera s-a stins din viață la 26 de ani
  • Modelul și-ar fi prezis moartea

Ariana Viera deținea titlul de Miss Venezuela și urma să reprezinte țara la Miss World, dar și Miss America Latină anul acesta. Modelul avea o carieră de succes la vârsta de 26 de ani și avea un program încărcat.

Ariana Viera a murit la 26 de ani, după ce a adormit la volan

Tânăra s-a stins din viață în timp ce conducea, iar medicii au resuscitat-o de două ori, însă aceasta a murit în drum spre spital. Ariana Viera și-ar fi prezis moartea în urmă cu câteva luni, asta pentru că a postat pe pagina ei de Instagram un filmuleț cu o descriere tranșantă.

„Mă filmez pentru viitoarea mea înmormântare pentru că întotdeauna eu sunt în videoclipuri, nimeni altcineva nu o face”, a spus tânăra pe atunci.

Familia ei este distrusă de durere

Familia, dar și prietenii apropiați sunt distruși de durere, iar aceștia și-au exprimat gândurile pe rețelele de socializare. Tatăl ei nu a putut ajunge la înmormântare, asta pentru că trebuia să obțină o viză care a fost eliberată cu o zi mai târziu. Mama modelului este distrusă de durere și a mărturisit că fiica ei a făcut un atac de cord.

„Au resuscitat-o și apoi a făcut un atac de cord. Au reînviat-o, dar a murit când au dus-o la spital pentru îngrijirea traumelor. Fata mea a adormit, era obosită”, a mărturisit mama ei.

BREAKING NEWS

Recent Posts

ALERTĂ în România! O altă dronă a explodat în Brăi…

În noaptea de 28 spre 29 septembrie, sistemele radar ale Ministerului Apărării Naționale au detectat…

15 ore ago

DOAMNE, ai milă! Și sora Valentinei a…

Eliza a vorbit cu lacrimi în ochi despre pierderea surorii sale și de ce s-a…

18 ore ago

Dumnezeu să-l ierte! Tânăr de 23 de ani, mort la lo…

Un tânăr de numai 23 de ani și-a pierdut viața în timpul unui accident tragic…

o zi ago

Alina Pușcău a Înfrânt Cancerul la Sân: „Nicio Tumoră Nu Mai Există, Dumnezeu A Făcut Minuni!”

Alina Pușcău a transmis o veste uimitoare pentru fanii săi: după o perioadă dificilă, modelul…

o zi ago