Press "Enter" to skip to content

Misterul dispariției lui Alexandru Arșinel: ”Nu putem comenta dacă mai trăiește sau nu…”

CANCAN.RO a încercat să dea de maestrul Alexandru Arșinel, la azilul în care marele actor este internat. Reporterii noștri au fost însă blocați de angajații stabilimentului. Ce au răspuns aceștia în momentul în care au fost întrebați dacă actorul mai este în viață sau nu aflați în articolul de mai jos. Nu doar reporterii nu pot da de el, ci și prietenii săi artiști. Se pare că familia nu vrea să dea niciun detaliu legat de celebrul actor, situația sa fiind în acest moment un mare mister. 

Alexandru Arșinel (83 de ani) trece prin momente extrem de dificile! CANCAN.RO a făcut recent dezvăluirea care a șocat tot showbizul: maestrul este internat într-un azil de bătrâni și are probleme grave de sănătate.  Din acel moment, mai mulți prieteni buni din zona de teatru și film au încercat să ajungă la marele actor, fără succes însă.

Familia lui Arșinel refuză să dea detalii despre actor. Rudele nu mai răspund la telefon nici măcar celor mai apropiați prieteni ai maestrului, iar telefonul său ar fi fost luat de fiii acestuia.

„Nu avem voie să dăm nicio informație despre starea dânsului”

Pentru a informa publicul cât mai bine în legătură cu starea de sănătate a marelui actor Alexandru Arșinel, reporterii CANCAN.RO au contactat azilul în care se află maestrul în acest moment, dar și oamenii de acolo au fost instruiți să spună nimic nimănui.

Nu avem voie să dăm acceptul absolut niciunei persoane, fără acordul fiilor săi, să ia legătură cu domnul Arșinel”, și-a început discursul angajatul azilului cu care am discutat.

Întrebat dacă Alexandru Arșinel mai este în viață în acest moment, angajatul azilului a avut aceeași poziție, fiind clar bine instruit să nu dezvăluie nici măcar un singur detaliu legat de starea maestrului:

”Nu putem comenta nimic, dacă dânsul mai trăiește sau nu. Nu avem voie să dăm nicio informație despre starea dânsului și nici să lăsăm pe cineva să ia legătura în vreun fel cu el. Puneți-vă în situația fiilor lui!  Discutați cu fiii lui!”.

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *