Imagini de-a dreptul dramatice surprinse de camerele de supraveghere, când BMW-ul în care se afla Bogdan intră cu 140 km/h într-un stâlp de electricitate. Impactul a fost atât de violent încât autoturismul pur şi simplu a fost despicat în două, informează reporterul Observator Alex Prunean.
Impactul violent a rupt BMW-ul în două
Accidentul a avut loc la primele ore ale dimineţii, în centrul Clujului. „Pompierii din cadrul Detașamentului 2 Cluj-Napoca au intervenit în această dimineață la un grav accident rutier petrecut pe Calea Moților din Cluj-Napoca. Apelul de urgență a venit la ora 6:18, iar la fața locului s-au deplasat două autospeciale, precum și un echipaj SMURD de terapie intensivă mobilă. Ulterior, în sprijin a venit și o autospecială cu modul de descarcerare de la Detașamentul 1.
În momentul în care pompierii au ajuns la fața locului, aceștia au găsit un autoturism puternic avariat. Înăuntru se afla un bărbat încarcerat, care prezenta leziuni incompatibile cu viața. Drept urmare, nu s-au mai putut aplica manevre de resuscitare. Mai exact, a fost vorba despre un tânăr în vârstă de 25 de ani.”, anunță ISU Cluj.
La cinci minute după divorțul nostru, fostul meu soț mi-a spus: „Ia fetele, acum voi…
În urmă cu mai bine de doi ani, Dragoș Bucur și Dana Nălbaru au luat…
În noaptea de 28 spre 29 septembrie, sistemele radar ale Ministerului Apărării Naționale au detectat…
Eliza a vorbit cu lacrimi în ochi despre pierderea surorii sale și de ce s-a…
Un tânăr de numai 23 de ani și-a pierdut viața în timpul unui accident tragic…
Alina Pușcău a transmis o veste uimitoare pentru fanii săi: după o perioadă dificilă, modelul…