Categories: Fără categorie

Morţi în drum spre concert. Avionul unei celebre trupe s-a prăbuşit în munţi, trei membri şi-au pierdut viaţa

Trei membri ai unui faimos grup american au murit într-un accident aviatic. Formaţia lor fusese inclusă în Hall of Fame, în 2016.

Trei membri ai grupului gospel The Nelons, din Atlanta, au murit într-un accident aviatic care a avut loc în apropierea orașului Gillette, din statul american Wyoming.

Mezina familiei Nelon nu se afla în avion

Această familie de muzicieni gospel era în drum spre evenimentul Gaither Homecoming Cruise, din Alaska, a transmis într-un comunicat Gaither Music Management Group, compania care îi impresaria.

Pe lângă cei trei membri ai familiei Nelon, Jesaon, Kelly şi Amber, în accident şi-au mai pierdut viaţa soțul lui Amber, Nathan Kistler, asistenta familiei, Melodi Hodges, dar şi pilotul Larry Haynie și soția acestuia, Melissa Haynie.

Autumn Nelon Streetman, fiica cea mică și al patrulea membru al grupului, nu se afla în acel avion. Ea și soțul ei au aflat despre accident abia după ce au aterizat cu o cursă de linie în Seattle.

“Apreciem rugăciunile voastre, dragostea și sprijinul pentru a trece de zilele următoare”, a transmis ea, pe reţelele de socializare.

Potrivit unui comunicat transmis de şefii comitatului Campbell, unde avionul s-a prăbușit, accidentul a provocat un incendiu pe care pompierii locali au fost chemați să-l stingă. Consiliul Naţional pentru Siguranţa Transporturilor investighează incidentul, dar momentan nu se cunoaște cauza accidentului.

Ultima postare pe Instagram a celor de la The Nelons îi arată pe membrii grupului stând lângă avion pe pistă, după ce doar aterizaseră în Nebraska. Următoarea lor oprire trebuia să fie Montana.

Cu înregistrări sub numele The Nelons încă din anii 1980, grupul gospel a fost nominalizat la premiile Grammy şi a lansat zeci de albume. Trupa a fost inclusă în Hall of Fame-ul Asociației Muzicii Evanghelice, în anul 2016.

Între cele mai mari hituri ale grupului se numără “I Shall Not Be Moved”, “Come Morning” și “We Shall Wear a Robe and Crown”. Dintre membri, Kelly a fost, de asemenea şi actriță și a apărut inclusiv într-o producţie ABC, “Resurrection”.

BREAKING NEWS

Recent Posts

ALERTĂ în România! O altă dronă a explodat în Brăi…

În noaptea de 28 spre 29 septembrie, sistemele radar ale Ministerului Apărării Naționale au detectat…

18 ore ago

DOAMNE, ai milă! Și sora Valentinei a…

Eliza a vorbit cu lacrimi în ochi despre pierderea surorii sale și de ce s-a…

22 de ore ago

Dumnezeu să-l ierte! Tânăr de 23 de ani, mort la lo…

Un tânăr de numai 23 de ani și-a pierdut viața în timpul unui accident tragic…

o zi ago

Alina Pușcău a Înfrânt Cancerul la Sân: „Nicio Tumoră Nu Mai Există, Dumnezeu A Făcut Minuni!”

Alina Pușcău a transmis o veste uimitoare pentru fanii săi: după o perioadă dificilă, modelul…

o zi ago