Toată lumea știe ce relație apropiată are Liviu Vârciu cu Nea Mărin, mai ales în emisiunile din care fac parte amândoi. Se pare, însă, că Liviu îi este alături și în momentele mai puțin plăcute din viață. Actorul a împărătășit cu fanii de pe Instagram faptul că Nea Mărin a ajuns pe masa de operații la 64 de ani, fiind alături de el de la distanță.
Nea Mărin a trecut prin momente dificile în ultima perioadă, după ce s-a confruntat cu probleme de sănătate, care l-au dus pe masa de operații a medicilor. Prezentatorul TV s-a operat la vârsta de 64 de ani, iar anunțul a fost făcut chiar de prietenul său, Liviu Vârciu, pe Instagram, în stilul caracteristic.
Nea Mărin s-a operat
Nea Mărin are 64 de ani și o carieră de mulți ani în televiziune. Se pare că sănătatea i-a creat probleme în ultima perioadă, astfel că a ajuns pe masa de operații, la vârsta de 64 de ani. Prezentatorul TV s-a operat de apendicită, iar acum se află în afara oricărui pericol. Pentru că îi este alături în orice moment, Lviu Vârciu și-a anunțat fanii de pe Instagram în legătură cu operația lui Nea Mărin.
„Dragilor, vă dau o veste bună și una rea. Nea Mărin s-a operat de apendicită la 64 de ani, are apendicita la fel de a d**** cum e el. A stat în el până la vârsta de 64 de ani, e okay, e în regulă”, a spus Liviu Vârciu pe Instagram.
La cinci minute după divorțul nostru, fostul meu soț mi-a spus: „Ia fetele, acum voi…
În urmă cu mai bine de doi ani, Dragoș Bucur și Dana Nălbaru au luat…
În noaptea de 28 spre 29 septembrie, sistemele radar ale Ministerului Apărării Naționale au detectat…
Eliza a vorbit cu lacrimi în ochi despre pierderea surorii sale și de ce s-a…
Un tânăr de numai 23 de ani și-a pierdut viața în timpul unui accident tragic…
Alina Pușcău a transmis o veste uimitoare pentru fanii săi: după o perioadă dificilă, modelul…