Preşedintele ales Nicuşor Dan a transmis duminică, de Ziua Românilor de Pretutindeni, un mesaj către românii din diaspora, el afirmând că România are nevoie de vocea şi implicarea lor iar rolul său, ca preşedinte, este să creeze punţi între ideile şi proiectele acestora, aspiraţiile şi nevoile pe care le au şi deciziile de aici, din România, transmite News.ro.
”Cu ocazia Zilei Românilor de Pretutindeni, gândurile mele se îndreaptă către toţi cei care trăiesc peste hotare. România are nevoie de vocea şi implicarea voastră”, spune preşedintele ales într-un mesaj pe Facebook.
”Rolul meu, ca preşedinte al ţării, este să creez punţi între ideile şi proiectele voastre, aspiraţiile şi nevoile pe care le aveţi şi deciziile de aici, din România, iar acest mandat mi-l asum cu maximă responsabilitate”, mai afirmă Nicuşor Dan.
El le transmite românilor din străinătate să păstreze limba români şi să transmită mai departe dragostea pentru identitatea culturală.
”Păstraţi limba română şi transmiteţi mai departe dragostea pentru identitatea noastră culturală – este cea mai de preţ moştenire a unei naţiuni. La mulţi ani, români de pretutindeni!”, spune preşedintele în mesaj.
La cinci minute după divorțul nostru, fostul meu soț mi-a spus: „Ia fetele, acum voi…
În urmă cu mai bine de doi ani, Dragoș Bucur și Dana Nălbaru au luat…
În noaptea de 28 spre 29 septembrie, sistemele radar ale Ministerului Apărării Naționale au detectat…
Eliza a vorbit cu lacrimi în ochi despre pierderea surorii sale și de ce s-a…
Un tânăr de numai 23 de ani și-a pierdut viața în timpul unui accident tragic…
Alina Pușcău a transmis o veste uimitoare pentru fanii săi: după o perioadă dificilă, modelul…