Press "Enter" to skip to content

O fată a mers cu un băiat necredincios la mormântul Părintelui Arsenie Boca. Fiindcă nu avea credință, băiatul a refuzat să se închine acolo. Când se pregăteau să plece, ceva uluitor s-a petrecut. Ce a pățit băiatul este cumplit

O povestire adevărată a fost mărturisită de Părintele Pantelimon Munteanu în cartea sa publicată în anul 2012. Este vorba despre o întâmplare incredibilă de la mormântul Părintelui Arsenie Boca.

”O tânără care se mărturiseşte la mine a fost însoţită de un tânăr necredincios până la Prislop, că era şi el curios ce e pe acolo. Şi fata s-a întâlnit cu nişte colegi, au cumpărat cărţi despre Părintele, le-au împărţit între ei, s-au închinat aceia la mormânt şi s-au rugat.

Şi după asta, i-a spus fata prietenului cu care venise: „Hai să te închini şi tu!”. La care tânărul a răspuns nervos că el nu e nebun să se închine la cruci şi la morminte. Şi au plecat cu maşina. Au mers vreo trei ore şi jumătate şi cum s-au învârtit, cum au făcut, că tot în curtea mănăstirii au ajuns. Apoi fata, având şi ea carne de şofer, a luat volanul. S-au mai învârtit încă o oră şi jumătate şi tot în curtea mănăstirii au ajuns.
Atunci băiatul acela s-a dat jos din maşină, s-a dus, s-a închinat şi după aceea au mers ca vântul până la Bucureşti. E întâmplare de anul acesta, m-a sunat fata aproape de miezul nopţii, ca să-mi spună ce au păţit”, scrie în cartea sa, ”Părintele Arsenie Boca, Taina Căsătoriei – Sfânta însoţire întru purtarea crucii şi vederea luminii de pe Tabor”, conform ortodoxia.rol.ro.

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

You cannot copy content of this page