Nasa confirmă: tot ce scrie în Biblie este adevărat! Ce se întâmplă cu Soarele?
„Unul dintre cele mai uimitoare lucruri pe care le are Dumnezeu pentru noi s-a întâmplat recent astronauților noștri și oamenilor de știință de la Green Belt, Maryland.”, a declarat Harold Hill, consultant în cadrul programelor spațiale. Hill s-a referit la faptul că, în timp ce oamenii de știință de la NASA încercau să afle ce s-a întâmplat și de ce lipsește ziua respectivă, un creștin a venit cu explicația, scrie stirimondene.fanatik.ro.
Acesta și-a amintit de un episod din Biblie, unde se spune că „Soarele a stat”. Este vorba despre momentul în care Iosua este înconjurat de inamic și îl roagă pe Dumnezeu să țină soarele nemișcat. Ce spune în pasajul din Biblie?
„Și Soarele s-a oprit și Luna a stat până ce poporul s-a răzbunat pe vrăjmașii lor. Nu este acest lucru scris în cartea lui Ja-Sher? Așa că Soarele a stat în mijlocul Cerului și s-a grăbit să nu apună cam o zi întreagă.” (Iosua 10:13).
Descoperire uimitoare
Oamenii de știință au refăcut calculele și au descoperit că, de fapt, lipsesc 23 de ore și 20 de minute. Deși Biblia avea dreptate, mai lipseau 40 de minute și trebuia găsită o explicație. Următorul pasaj din Biblie a făcut lumină și în acest caz: „Și profetul Isaia a strigat către Domnul și El a adus umbra zece grade înapoi, prin care aceasta a căzut în cadranul lui Ahaz.”
10 grade sunt egale cu exact 40 de minute și, astfel, cei de la NASA au găsit rezolvarea la problema lor.
Explicațiile din Biblie i-au uimit și pe ei, așa cum a recunoscut și Harold Hill cel care s-a declarat impresionat de ce a descoperit în Cartea Sfântă.
La cinci minute după divorțul nostru, fostul meu soț mi-a spus: „Ia fetele, acum voi…
În urmă cu mai bine de doi ani, Dragoș Bucur și Dana Nălbaru au luat…
În noaptea de 28 spre 29 septembrie, sistemele radar ale Ministerului Apărării Naționale au detectat…
Eliza a vorbit cu lacrimi în ochi despre pierderea surorii sale și de ce s-a…
Un tânăr de numai 23 de ani și-a pierdut viața în timpul unui accident tragic…
Alina Pușcău a transmis o veste uimitoare pentru fanii săi: după o perioadă dificilă, modelul…