Simona Bucura-Oprescu, ministrul Muncii, a anunțat aplicarea parțială a unei noi legi prin care pensiile românilor să crească în fiecare an, cu inflaţia plus jumătate din câștigul salarial mediu brut. Această majorare a pensiilor îi va ajuta și pe românii ce primesc pensii speciale, începând cu 1 ianuarie 2025.
Pensia socială crește de la 1 ianuarie 2025
Pensia socială și indemnizația socială se oferă pensionarilor ce nu au muncit pe parcursul vieții lor sau nu au contribuit suficient la sistemul de asigurări sociale.
Noua lege a pensiilor le oferă pensionarilor mai mulți bani în buzunare în fiecare an, începând cu prima zi a lunii ianuarie. Ultima recalculare a pensiei sociale a avut loc în luna septembrie, atunci când pensia socială a ajuns la 1.281 de lei, iar începând cu data de 1 ianuarie 2025 aceasta va crește cu 96 de lei, ceea ce înseamnă că pensia socială va ajunge la 1.377 de lei.
„Pentru 2025, cunoaștem o parte din date. E o creștere a pensiilor de peste 10,4%. Doresc să le transmit pensionarilor care sunt în indemnizația minimă socială, care au cuantum net pensia minima de 1.281 lei că, în 2025, pensia lor va crește indiferent de valoarea indicată de decizia de recalculare. Cei care sunt în pensia minimă garantată trebuie să știe acest lucru. Începând cu 1 ianuarie, VPR va crește pentru toți pensionarii din România”,a spus Simona Bucura Oprescu, potrivit national.ro.Acte necesare pentru pensia socială
Pentru a solicita pensia socială, românii trebuie să fi atins vârsta standard de pensionare. Românii ce nu au contribuit suficient la sistemul de asigurări sociale trebuie să ducă la casa teritorială de pensii o cerere de pensionare însoțită de:
cerere de pensionare – se obține de la casa teritorială de pensii și se completează cu informații personale și detalii legate de cariera profesională;
Acte de identitate ale solicitantului
La cinci minute după divorțul nostru, fostul meu soț mi-a spus: „Ia fetele, acum voi…
În urmă cu mai bine de doi ani, Dragoș Bucur și Dana Nălbaru au luat…
În noaptea de 28 spre 29 septembrie, sistemele radar ale Ministerului Apărării Naționale au detectat…
Eliza a vorbit cu lacrimi în ochi despre pierderea surorii sale și de ce s-a…
Un tânăr de numai 23 de ani și-a pierdut viața în timpul unui accident tragic…
Alina Pușcău a transmis o veste uimitoare pentru fanii săi: după o perioadă dificilă, modelul…