Press "Enter" to skip to content

Prognoza meteo 2 iulie. Temperaturile se menţin caniculare, dar revin furtunile

Vremea se menţine călduroasă în special zonele joase din vestul, sudul şi estul ţãrii, unde disconfortul termic va fi ridicat. Spre seară îşi fac apariţia ploile torenţiale însoţite de frecvente descãrcãri electrice şi pe alocuri vijelii şi cãderi de grindinã în jumătate de nord, la munte, dar şi în sud-vest.

Prognoza meteo 2 iulie. SAMBATA valul de cãldurã se va menţine în zonele joase din vestul, sudul şi estul ţãrii, unde disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperaturã-umezealã (ITU) va depãşi pragul critic de 80 de unitãţi. Instabilitatea atmosfericã se va accentua şi mai ales în a doua parte a zilei în Transilvania, Maramureş, Crişana, Banat, Oltenia şi în zonele de munte, vor fi înnorãri şi perioade cu averse torenţiale, frecvente descãrcãri electrice şi pe alocuri vijelii şi cãderi de grindinã. Pe arii restrânse cantitãţile de apã vor depãşi 25…35 l/mp. În restul regiunilor, cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene se pot semnala izolat, cu o probabilitate mai mare spre searã şi la începutul nopţii. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 28 şi 36 de grade, iar cele minime între 16 şi 22 de grade, uşor mai scãzute în zonele depresionare.

BUCURESTI. Vremea va fi canicularã, disconfortul termic ridicat, iar indicele temperaturã umezealã (ITU) va depãşi pragul critic de 80 de unitãţi. Cerul va fi variabil, cu înnorãri temporar accentuate mai ales spre searã şi noaptea, când va creşte probabilitatea pentru fenomene specifice instabilitãţii atmosferice. Temperatura maximã va fi de 34…35 de grade, iar cea minimã de 18…20 de grade, potrivit ANM.

Prognoza meteo DUMINICA

TARA
Vremea se va menţine cãlduroasã, local canicularã în zonele de câmpie, unde şi disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperaturã-umezealã (ITU) va depãşi pragul critic de 80 de unitãţi. Cerul va fi variabil, cu înnorãri temporar accentuate îndeosebi în a doua parte a zilei în nord-estul ţãrii şi în zonele montane şi submontane, unde local se vor semnala averse, descãrcãri electrice, intensificãri ale vântului şi pe alocuri vijelii şi grindinã. În restul teritoriului, astfel de fenomene se vor semnala izolat. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 27 şi 36 de grade, iar cele minime între 12 şi 23 de grade.

BUCURESTI. Vremea se va menţine cãlduroasã, canicularã dupã-amiaza când şi indicele temperaturã umezealã (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unitãţi. Cerul va fi variabil, temporar cu unele înnorãri pe parcursul zilei, însã probabilitatea pentru fenomene asociate instabilitãţii atmosferice va fi redusã. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximã va fi de 33…35 de grade, iar cea minimã de 20…21 de grade, uşor mai scãzutã în zona perifericã.

Prognoza meteo LUNI

Vremea va fi în continuare cãlduroasã, canicularã în regiunile vestice şi nord-vestice şi pe arii restrânse în centru şi sud. Cerul va fi variabil, cu înnorãri temporar accentuate dupã-amiaza şi seara în sud-vestul, centrul şi nord-estul teritoriului, unde local se vor semnala averse, descãrcãri electrice, intensificãri de scurtã duratã ale vântului şi pe alocuri vijelii şi grindinã. În restul ţãrii, astfel de fenomene se vor semnala izolat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 26 şi 35 de grade, cu valori mai ridicate în Câmpia de Vest pânã în jurul valorii de 37 de grade, iar cele minime în general între 12 şi 22 de grade.

BUCURESTI. Vremea va fi cãlduroasã, cu disconfort termic ridicat. Cerul va fi variabil, cu înnorãri temporar accentuate dupã-amiaza şi seara când vor fi posibile averse, descãrcãri electrice şi intensificãri de scurtã duratã ale vântului. Temperatura maximã se va situa în jurul valorii de 33 de grade, iar cea minimã va fi de 17…19 grade.

Prognoza meteo MARTI

Valul de cãldurã se va intensifica şi va cuprinde din nou întreaga ţarã. Va fi caniculã în zonele de câmpie şi de podiş, unde şi disconfortul termic va fi ridicat. Temperaturile maxime se vor încadra între 30 şi 38 de grade, cu valori uşor mai scãzute pe litoral, iar cele minime se vor situa în general între 12 şi 22 de grade. Cerul va fi variabil, cu înnorãri temporar accentuate dupã-amiaza şi seara în zonele montane şi în regiunile nordice, unde pe arii restrânse vor fi averse, descãrcãri electrice şi intensificãri de scurtã duratã ale vântului. Vor fi condiţii de grindinã.

BUCURESTI. Vremea va fi canicularã, cu disconfort termic ridicat. Cerul va fi variabil la senin, iar vântul va sufla slab pânã la moderat. Temperatura maximã se va situa în jurul valorii de 35 de grade, iar cea minimã va fi de 17…20 de grade.

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *