Press "Enter" to skip to content

Puțini știu asta! Valentin Stănescu, soțul Niculinei Stoican, a fost arestat. Cu ce se ocupă, de fapt, bărbatul

Viața Niculinei Stoican nu a fost numai ”lapte și miere”.

Artista a vorbit despre relația pe care o are cu soțul ei, dar și despre clipele grele prin care a trecut atunci când acesta a fost arestat. Cine este Valentin Stănescu și cu ce se ocupă? Detalii neștiute!

Cine este și cu ce se ocupă Valentin Stănescu

În urmă cu 5 ani soțul Niculinei Stoican a fost arestat și trimis în spatele gratiilor, acolo unde a petrecut doi ani pentru obținerea ilegală de rambusări de TVA, în valoare de 13,6 milioane de lei. Deși este discretă atunci când vine vorba despre viața personală, Niculina Stoican a vorbit despre relația pe care o are cu soțul ei, dar și despre momentele de cumpănă din căsnicie:

”Viața m-a încercat de foarte multe ori, am primit lecții de la viață, am încercat să nu aduc în fața publicului ce am avut în suflet. În timp, asta lasă urme, mai ales atunci când simți că trebuie să plângi și nu poți. Eu m-am rugat să nu mi se asprească sufletul și să nu devin un om rău. Vreau să mă lase viața să fiu bună și încrezătoare, chiar dacă de multe ori am căzut”, a spus Niculina Stoican la Antena Stars.

Niculina Stoican: ”Când avem contradicții, soțul meu zice că nu vrea să mă asculte”

Deși a trecut prin clipe dificile, Niculina Stoican a rămas cu picioarele pe pământ. Alături de soțul ei, artista a făcut o echipă de neînvins, în ciuda obstacolelor pe care le-au întâmpinat de-a lungul căsniciei: ”Mi se zicea de mică ‘lelișoară’, înseamnă o persoană care știe cum să le întoarcă, mi s-a cam adeverit asta. Soțul meu, când avem contradicții, zice că nu vrea să mă asculte ca să nu-l fac eu din vorbe și apoi el să fie de acord cu mine. Spune că-și menține poziția, că nu este de acord și apoi că pot face ce vreau. Asta mi-a plăcut!”, a declarat Niculina Stoican la Antena Stars.

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

You cannot copy content of this page