Raluca Pastramă mai are foarte puțin timp până când va naște, asta deoarece fosta soție a lui Pepe e din nou însărcinată, iar alături de iubitul ei, Ibrahim, vor avea o fetiță. Ieri, aceștia s-au fotografiat împreună, iar într-una dintre imagini vedeta apare și alături de fetițele sale pe care le are din relația cu prezentatorul de la Te cunosc de undeva.
După ce s-a despărțit de Pepe, Raluca Pastramă, fosta lui soție, și-a găsit din nou marea iubire. Vedeta l-a cunoscut pe Ibrahim, iar cei doi au decis să înceapă o relație frumoasă, dar totodată destul de discretă.
Raluca Pastramă urmează să devină mamă pentru a treia oară. Imagine emoționantă cu fiicele și iubitul
Cei doi au preferat să nu se afișeze încă de la început pe rețelele de socializare, însă acum au făcut un pas important în viața de cuplu. Aceștia urmează ca peste foarte puțin timp să devină părinți, iar Raluca Pastramă să devină mamă pentru a treia oară.
Recent, Raluca Pastramă și Ibrahim s-au fotografiat împreună la un eveniment, acolo unde Raluca Pastramă a purtat o rochie albă care i-a scos foarte bine în evidență burtica de gravidă. Se pare că a mai rămas foarte puțin timp până când aceasta își va strânge în brațe cea de-a treia fetiță, căci da, urmează să devină mamă tot de fată.
Într-una dintre imaginile publicate de vedetă pe Instagram, aceasta apare și alături de fiicele ei, Rosa și Maria, din relația cu Pepe. Cele două îi îmbrățișează și îi sărută burtica mamei lor și cu siguranță și ele sunt foarte nerăbdătoare să-și vadă surioara.
La cinci minute după divorțul nostru, fostul meu soț mi-a spus: „Ia fetele, acum voi…
În urmă cu mai bine de doi ani, Dragoș Bucur și Dana Nălbaru au luat…
În noaptea de 28 spre 29 septembrie, sistemele radar ale Ministerului Apărării Naționale au detectat…
Eliza a vorbit cu lacrimi în ochi despre pierderea surorii sale și de ce s-a…
Un tânăr de numai 23 de ani și-a pierdut viața în timpul unui accident tragic…
Alina Pușcău a transmis o veste uimitoare pentru fanii săi: după o perioadă dificilă, modelul…