Miercuri, 8 decembrie, Ministrul Muncii, Marius Budăi, a anunțat noua formulă de calcul a creşterii pensiilor, începând cu data de 1 ianuarie 2022. Acesta a completat spunând că majorarea se va face în două etape.
Pensia minimă şi indemnizaţiile sociale se vor majora de la 800 la 1.000 de lei
Ministrul Muncii a arătat cum vor putea pensionarii să își calculeze pensia în anul următor.
„Se calculează numărul de puncte de pensie, se înmulţeşte cu valoarea nouă a punctului de pensie şi se află noul cuantum al pensiilor”, a declarat Marius Budăi pentru Antena 3.
Astfel, pensia minimă și indemnizațiile sociale se vor mări de la suma de 800 de lei la suma de 1000 de lei. O altă informație importantă pe care a discutat-o Ministrul Muncii, a fost legată de valoarea punctului de pensii.
Punctul e pensie se va mări la de la 1.442 de lei la de 1.586 de lei
Conform ministrului, punctul de pensie va creşte de la 1.442 de lei la de 1.586 de lei, iar pensia se va calcula în funcție de acesta. Scopul principal al noilor calcule este ca nimeni să nu aibă o pensie mai mică de 1.000 de lei.
Astfel, dacă nici după noile calcule nu se ajunge la această sumă, atunci se va completa automat.
„Avem două etape în creşterea pensiilor: începem cu creşterea pensiei minime, cu indemnizaţiile sociale şi acestea se majorează de la 800 de lei la 1.000 de lei. Toţi cetăţenii care au între 800 şi 1.000 de lei şi 1.000 de lei pensia li se aplică noua valoare a punctului de pensie. Adică, de la 1.442 de lei la valoarea de 1.586 de lei.
Se calculează noul cuantum. Dacă acel nou cuantum nu ajunge la valoarea de 1.000 de lei se completează, deci, nu va mai fi niciun cetăţean în România care să aibă o pensie sub 1.000 de lei.
Pentru ceilalţi se calculează numărul de puncte de pensie, se înmulţeşte cu valoarea nouă a punctului de pensie de 1.586 de lei şi se află noul cuantum al pensiilor, asta începând cu 1 ianuarie 2022. Noi deja avem actul normativ pregătit, îl ducem la avizare şi apoi îl aprobăm”, a comunicat ministrul Muncii, Marius Budăi, pentru sursa citată.
Majorarea punctului de pensie se efectuează, conform OUG 8/2021, din februarie, calculând rata medie anuală a inflaţiei, la care se va adăuga cel mult 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut realizat.
Be First to Comment