Categories: Fără categorie

SIMONA GHERGHE, PE MÂINILE MEDICULUI, ÎN DUBAI. “NU PUTEAM SĂ MĂ MAI ȚIN PE PICIOARE!” DE CE BOALĂ SUFERĂ PREZENTATOAREA TV ȘI CUM SE SIMTE ÎN PREZENT

Simona Gherghe a ajuns, de urgență, pe mâinile medicului, după ce s-a confruntat cu stări de amețeală și greață și nu mai avea putere să stea în picioare. I s-a făcut o perfuzie și i s-a luat sânge, pentru analize. Ulterior, în afară de anemie, a aflat că are și otolite, din pricina cărora a avut senzațiile respective.

Când a început să se simtă rău, Simona Gherghe se afla în vacanță, în Dubai, alături de soț și copii. Fără să stea pe gânduri, a chemat medicul hotelului în care era cazată, care i-a oferit primul ajutor. În cele din urmă, a aflat și de ce suferă, cu adevărat.

Dacă anemia nu a reprezentat o surpriză pentru ea, fiind obișnuită, deja, cu amețeala, pentru prezentatoarea TV a reprezentat un șoc să afle, în urma unui control la ORL, că are otolite, care i-au dat, practic, stările de vomă.

“Totul a început în vacanță când m-am trezit cu o amețeală foarte puternică, nu mi s-a întâmplat niciodată, eu sunt anemică de când mă știu și sunt cumva obișnuită cu amețeala, dar așa ceva nu mi s-a niciodată. Eu sunt anemică de când mă știu și cumva obișnuită cu amețeala, dar așa ceva nu am experimentat niciodată. Practic nu puteam să mă țin pe picioare, nu puteam să-mi mențin echilibrul. Aveam senzație de vomă de la amețeală, de dimineață am chemat medicul hotelului. Mi-a făcut o perfuzie pentru amețeală, mi-au făcut analize de sânge. Până m-am întors în țară au continuat aceste senzații de amețeli, am vorbit cu medicii și m-au trimis la ORL, pentru că mi-au spus că este foarte posibil să aibă treabă cu urechea. Otolite, asta a fost problema și dacă se deplasează îți dau stările astea de vomă și amețeli”, a dezvăluit Simona Gheorghe, pe o rețea socială.

În prezent, Simona Gherghe se simte mai bine și ține cont de sfaturile medicilor.

Simona Gheorghe prezintă reality show-ul “Mireasa”. Când revine pe micul ecran

Altfel, pe 22 ianuarie, Simona Gherghe revine cu emisiunea “Mireasa”, la Antena 1. Prezentatoarea TV arde de nerăbdare să intre în contact cu concurenții. Realty show-ul a ajuns la cel de-al 5-lea sezon.

“Abia aştept să-i cunosc pe curajoşii care vor intra în casa Mireasa, în cel de-al cincilea sezon al iubirii. Am emoţii, sunt sentimentele fiecărui început şi mi-e dor şi de telespectatorii fideli ai emisiunii, care ne-au ajutat să avem audienţe record, sezoanele trecute. Aşadar, ne vedem pe 22 ianuarie, începând cu ora 13:30, la Antena 1!”, a declarat Simona Gherghe, în urmă cu o săptămână.

BREAKING NEWS

Recent Posts

ALERTĂ în România! O altă dronă a explodat în Brăi…

În noaptea de 28 spre 29 septembrie, sistemele radar ale Ministerului Apărării Naționale au detectat…

15 ore ago

DOAMNE, ai milă! Și sora Valentinei a…

Eliza a vorbit cu lacrimi în ochi despre pierderea surorii sale și de ce s-a…

18 ore ago

Dumnezeu să-l ierte! Tânăr de 23 de ani, mort la lo…

Un tânăr de numai 23 de ani și-a pierdut viața în timpul unui accident tragic…

o zi ago

Alina Pușcău a Înfrânt Cancerul la Sân: „Nicio Tumoră Nu Mai Există, Dumnezeu A Făcut Minuni!”

Alina Pușcău a transmis o veste uimitoare pentru fanii săi: după o perioadă dificilă, modelul…

o zi ago