Apasă „Enter” pentru a sări la conținut

Simona Halep se retrage, nu va mai juca NICIUN meci în acest an

După divorțul de Toni Iuruc și operația la nas, Simona Halep anunță că nu va mai juca niciun meci în acest an.

Simona Halep, locul 9 WTA, a anunţat că nu va mai juca în acest an, ea subliniind că va reveni pe teren în 2023, deoarece mai are multe obiective de îndeplinit. Halep a făcut acest anunţ într-o postare pe Instagram, iar ultimul turneu la care a evoluat a fost US Open, unde a pierdut în primul tur.

„Nu ştiu cât de lungă va fi perioada de recuperare, în acest moment nu mă gândesc la nimic altceva în afară de recuperare. Ceea ce este cert este că nu voi mai putea juca în acest an la niciun turneu. Sezonul 2022 este încheiat pentru mine. 2022, ai fost un an interesant, plin de evenimente. Ne vedem pe teren, 2023. Încă simt că mai am multe de dat pe terenul de tenis şi mai am obiective de îndepinit”, a scris Simona Halep, pe Instagram.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Simona Halep (@simonahalep)

Simona Halep a anunţat, luni, într-o postare pe Instagram, că a fost supusă unei intervenţii chirurgicale la nas, din cauza problemelor de respiraţie. Ea a mai spus că va avea nevoie de câteva săptămâni de repaus înainte de a-şi relua activitatea fizică.

„Salut! După cum unii poate ştiaţi, m-am chinuit în ultima perioadă cu problemele la nas şi lucrurile s-au înrăutăţit în timpul verii, mai ales la Washington. Această problemă nu mă lăsa să respir şi lucrurile să înrăutăţeau noaptea, când nu puteam respira deloc pe nas. Singurul mod prin care putea fi rezolvată această problemă era o intervenţie chirurgicală. Doctorul Daniel Popescu este cel care a efectuat-o şi a folosit această oportunitate pentru a face şi o intervenţie estetică. De asemenea, vreau să mulţumesc şi medicului anestezist, dr. Uleia Alex. Totul a decurs foarte bine. Voi avea nevoie de câteva săptămâni de repaus înainte de a face efort fizic.Ne revedem curând pe terenul de tenis!”, a scris Simona Halep, într-un Story publicat pe contul său de Instagram.

Simona Halep nu a mai evoluat din 29 august, când a fost eliminată în primul tur la US Open.

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *