Accidentul mortal a avut loc luni dimineață, 28 septembrie 2026, în zona CET din municipiul Arad.
După ce s-a dat alarma, la fața locului au intervenit pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Arad. În ciuda eforturilor, nu s-a mai putut face nimic pentru bărbatul în vârstă de 73 care a fost prins sub tren. Victima prezenta leziuni traumatice grave, incompatibile cu viața, iar personalul medical a declarat decesul la fața locului.
„În cursul acestei dimineți, la ora 10.28, dispeceratul integrat ISU-SAJ Arad a fost sesizat prin apel 112 cu privire la producerea unui accident feroviar în municipiul Arad, în urma căruia o persoană a fost surprinsă și blocată sub garnitura unui tren.
Având în vedere gravitatea deosebită a cazului, pentru gestionarea optimă a evenimentului și salvarea victimei, s-a intervenit de urgență cu următoarele forțe și mijloace: o ambulanță SMURD de Terapie Intensivă Mobilă (TIM); o echipă de descarcerare din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU).
Echipajele de intervenție s-au deplasat operativ la fața locului. Victima este un bărbat, de 73 de ani, care prezenta leziuni traumatice grave, incompatibile cu viața, personalul medical al echipajului TIM SMURD să declarând decesul bărbatului la fața locului”, precizează reprezentanții Serviciului de Ambulanță Județean Arad. Autoritățile fac cercetări în acest caz pentru a determina circumstanțele în care s-a produs evenimentul.
La cinci minute după divorțul nostru, fostul meu soț mi-a spus: „Ia fetele, acum voi…
În urmă cu mai bine de doi ani, Dragoș Bucur și Dana Nălbaru au luat…
În noaptea de 28 spre 29 septembrie, sistemele radar ale Ministerului Apărării Naționale au detectat…
Eliza a vorbit cu lacrimi în ochi despre pierderea surorii sale și de ce s-a…
Un tânăr de numai 23 de ani și-a pierdut viața în timpul unui accident tragic…
Alina Pușcău a transmis o veste uimitoare pentru fanii săi: după o perioadă dificilă, modelul…