O dronă rusească a lovit un tren de călători în apropiere de Odesa, în sudul Ucrainei.
Un atac rusesc a avut loc în apropiere de Odesa, în Sudul Ucrainei. Potrivit primelor informații, o dronă de tip Shahed și echipată cu motor cu reacție, a lovit locomotive unui tren de pasageri. Din păcate, mecanicul și un ajutorul său au fost uciși în atac.
Confrom autorităților Ucrainene, trenul primise o alertă privind o posibilă amenințare aeriană și fusese oprit pentru ca pasagerii să poată fi evacuați în siguranță. Drona Shahed, echipată cu motor cu reacție, și-a schimbat, în schimb, traiectoria. Din păcate, mecanicul și ajutorul său au fost uciși în atac. Aceștia nu au mai avut timp să oprească complet garnitura și să se adăpostească precum pasagerii și restul personalului de la bord, a anunțat Oleksandr Perțovskîi, directorul Căilor Ferate Naționale din Ucraina, Ukrzalizniția.
În urma atacului, locomotiva a fost cuprinsă de flăcări, iar pagubele sunt majore. „Cei 340 de pasageri și personalul de bord au fost evacuați într-un loc sigur. Niciunul dintre ei nu a fost rănit”, a declarat Oleksandr Perțovskîi. Acesta a susținut că atacul este „un act terorist îngrozitor”.
Printre cei 340 de pasageri se aflau și 67 de copii. Aceștia au fost preluați și transportați în siguranță către Odesa cu 21 de autobuze. Volodimir Zelenski a condamnat atacul Rusiei și a susținut că ar fi vorba de un atac intenționat, pentru că se știa că ținta este civilă. Președintele a transmis sincere condoleanțe familiilor victimelor.
„Cine a operat acea dronă cu siguranță nu putea să nu știe că ținta era în întregime civilă”, a declarat Volodimir Zelenski.
La cinci minute după divorțul nostru, fostul meu soț mi-a spus: „Ia fetele, acum voi…
În urmă cu mai bine de doi ani, Dragoș Bucur și Dana Nălbaru au luat…
În noaptea de 28 spre 29 septembrie, sistemele radar ale Ministerului Apărării Naționale au detectat…
Eliza a vorbit cu lacrimi în ochi despre pierderea surorii sale și de ce s-a…
Un tânăr de numai 23 de ani și-a pierdut viața în timpul unui accident tragic…
Alina Pușcău a transmis o veste uimitoare pentru fanii săi: după o perioadă dificilă, modelul…