Un sondaj de opinie realizat în ziua alegerilor parlamentare arată cifre surprinzătoare: câți dintre români spun că vor să ieșim din NATO și UE.
Sondaj: câți români vor să ieșim din NATO și UE? Iată o întrebare la care aflăm un răspuns șoc chiar în ziua alegerilor parlamentare din țara noastră. Cifrele sunt unele extrem de surprinzătoare dacă le comparăm cu trendul din turul I de la prezidențiale.
Sondaj: marea majoritate a cetățeniilor români nu vor să ieșim din NATO și UE
În contextul rezultatelor uluitoare de la primul tur al alegerilor prezidențiale, în urma cărora am avut un câștigător controversat, care a făcut în ultima perioada o serie de declarații alarmante privind apartenența României la NATO și UE, a existat temerea că a crescut euroscepticismul în rândul cetățenilor.
Un sondaj de opinie realizat de televiziunea Antena 3 CNN duminică, 1 decembrie, la ieșirea de la urne, vine cu rezultate șoc. Din fericire, cetățenii au încă o încredere uriașă în cele două mari organizații la care a aderat țara noastră după instaurarea democrației.
Potrivit acestei cercetării sociologice, 90% dintre respondenți NU sunt de acord ca România să părăsească organizații precum NATO sau UE. Doar 5% dintre cei care au răspuns sunt de acord ca țara noastră să nu mai fie membră în Uniunea Europeană și în Alianța Nord-Atlantică.
Potrivit aceleiași cercetări, peste 70% dintre românii chestionați au afirmat că Rusia este un pericol pentru România. Aproape 25% nu cred asta. Restul de 3% nu au știut sau nu au vrut să răspundă la această întrebare.
De unde vin temerile românilor privind o eventuală ieșire a țării din NATO
Pe 24 noiembrie, deputatul independent Călin Georgescu s-a impus clar în turul I al alegerilor prezidențiale. Acesta a obținut peste 2,1 milioane de voturi și intră cu șanse importante de a câștiga turul II programat, momentan, pe 8 decembrie.
Același Georgescu a făcut, de-a lungul ultimelor luni, o serie de declarații care au trezit îngrijorări în rândul cetățenilor. În luna iunie a acestui an, Călin Georgescu a declarat, la postul public TVR 3, că ar scoate România din NATO.
”Referitor la NATO, dacă lucrurile continuă în felul ăsta evident că nu ne interesează. Pentru ce să stai într-un club care nu oferă siguranță?”, a declarat Georgescu.
Ulterior, după turul I de la prezidențiale, politicianul și-a schimbat radical discursul. ”Nu doresc ieșirea din NATO, nu doresc ieșirea din Uniunea Europeană. Doresc însă să avem atitudine. Să nu stăm în genunchi acolo, să nu primim orice. Să facem totul în avantajul și interesul nostru național”, a spus Georgescu, într-un clip de pe contul său de YouTube.
Be First to Comment