Press "Enter" to skip to content

Sorina Guță, intervenție chirurgicală dificilă în Turcia. Momente grele pentru cântăreață: „Trebuie schimbată valva principală”

Sorina Guță se confruntă cu probleme mari de sănătate. A dezvăluit că urmează să se opereze în Turcia, unde medicii îi vor înlocui valva principală de la inimă.

Sorina Guță trece prin momente foarte dificile. Se va opera în perioada următoare, deși inițial medicilor le-a fost frică că ar putea să nu supraviețuiască, fiind vorba de o intervenție destul de complexă.

”Eu îi mulțumesc bunului Dumnezeu că mă simt mult mai bine decât am fost, am fost la turci, am stat internată 6-7 zile în spital, mi-au făcut toate investigațiile și au ajuns la concluzia că nu mă pot opera că am avut saturația foarte mică, 74, am avut tensiunea foarte scăzută, n-am avut oxigenul destul în plămâni și în sânge, sângele l-au găsit foarte inflamat de la țigări”, a spus Sorina Guță la Antena Stars, potrivit Spynews.

Sorina Guță a spus apoi că medicii i-au dat un tratament și i-au spus să revină în Turcia pentru a fi operată.

”Mi-au dat un tratament că mi-au zis că nu-și asumă riscul să mă opereze că s-ar putea să nu mă mai trezesc, mi-au dat un tratament, la urmă a intrat la ei Ramadanul și mi-au dat tratament de 2-3 săptămâni și m-au trimis acasă în România și mi-au zis că mă sună ulterior pentru operație.

În 9 zile maxim sper să mă sune și să mă duc înapoi pentru operație. Valva principală de la inimă și care pompează sângele și duce oxigenul în plămâni e distrusă, trebuie schimbată valva principală”, a mai zis Sorina Guță.

Cântăreața a mărturisit că în momentul de față are peste 10.000 de euro strânși pentru operație. A reușit să strângă această sumă prin donații, cu ajutorul lui Tzancă Uraganu și al fanilor de pe rețelele sociale. La acești bani, mai are de adăugat câteva mii de euro.

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *