Categories: Fără categorie

Culiță Sterp, implicat într-un accident în Cluj. Consumase alcool și a fugit de la locul faptei GALERIE FOTO

Culiță Sterp a fost implicat într-un accident rutier, miercuri noapte, potrivit unor surse, în Cluj-Napoca.

Un bărbat de 32 de ani a fost transportat la spital pentru investigații, însă nu a rămas internat. În cazul său, testarea cu aparatul etilotest a indicat un rezultat negativ.

Celălalt șofer, Culiță Sterp potrivit unor surse, a plecat de la locul accidentului, fiind ulterior găsit de polițiști. Acesta a fost testat pozitiv cu aparatul etilotest, având o alcoolemie de 0,41 mg/l pur în aerul expirat.

În cauză sunt efectuate cercetări sub aspectul infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție, în cadrul anchetei urmând a fi stabilite cu exactitate condițiile în care a avut loc evenimentul rutier.

BREAKING NEWS

Recent Posts

ALERTĂ în România! O altă dronă a explodat în Brăi…

În noaptea de 28 spre 29 septembrie, sistemele radar ale Ministerului Apărării Naționale au detectat…

16 ore ago

DOAMNE, ai milă! Și sora Valentinei a…

Eliza a vorbit cu lacrimi în ochi despre pierderea surorii sale și de ce s-a…

20 de ore ago

Dumnezeu să-l ierte! Tânăr de 23 de ani, mort la lo…

Un tânăr de numai 23 de ani și-a pierdut viața în timpul unui accident tragic…

o zi ago

Alina Pușcău a Înfrânt Cancerul la Sân: „Nicio Tumoră Nu Mai Există, Dumnezeu A Făcut Minuni!”

Alina Pușcău a transmis o veste uimitoare pentru fanii săi: după o perioadă dificilă, modelul…

o zi ago