Sute de pensionari au stat ore întregi la ghișeele caselor teritoriale de pensii. Au primit deciziile de recalculare încă de vineri, și au constat că pensiile nu s-au majorat ori că s-au produs erori. Mulți dintre ei au venit la ghișee pentru a cere lămuriri sau chiar recalculări.
Pensionarii au luat cu asalt casele teritoriale de pensii încă de la primele ore ale dimineții. Supărați că au primit prea puțini bani sau nimic în plus, seniorii au venit să depună contestații, iar unii dintre vor să-și caute dreptatea în instanță. -„A zis că rămân cu pensia veche. Vin de la audiența de la director. N-am decât să-i dau în judecată, că altfel câștig de cauză văd că nu găsesc”. -„Mi s-a tăiat 500 de lei, din 1.300 pe care îi aveam … 1281”.
-„Am venit cu decizia de recalculare pentru că mi-a preluat punctajul pe care îl aveam înainte, greșit. Adică în loc de 33 cât aveam a luat 30 și cam 300 de lei mai puțin iese la calcul. Deci punctajul care a fost preluat greșit anterior îl modifică și îmi trimite o altă decizie într-o lună”.
Vestea proastă nu se oprește aici. Seniorii au aflat că dacă pensia lor este sub nivelul pensiei pe care o primesc acum, nu vor primi nimic la indexarea de la început de an. Ei vor vedea majorarea doar pe hârtie, până când vor recupera, de la suma recalculată, mică, la suma pe care o au în plată. Există categorii întregi de pensionari defavorizați de noua lege. Printrei ei, foștii mineri și foștii CFR-iști.
Dumitru Costin, președinte BNS: „Gândiți-vă că pe noua formulă de calcul din această lege, toate bazele lor de calcul 20, 15, 17, 20, cât reprezentau anii respectivi au dispărut, iar stagiul complet de cotizare acum pe noua lege înseamnă cel puțin 25 de ani sau mai bine zis, 25 de ani.”
Ministerul Muncii a anunțat că mai bine de 84 de mii de seniori vor primi aceeași pensie, iar aproape 720 mii de pensionari au pensiile mai mici dupa recalculare, dar vor primi la fel ca până acum. Despre aceștia din urmă, șeful Casei de Pensii spune că nu vor simți indexarea de la început de an, până când pensia lor va fi egală în timp cu cea recalculată.
Daniel Baciu, președintele Casei de Pensii: „Acei 700.000 sunt cu pensii mari, pentru că au avut avantaje și beneficii. Cei cărora le cresc pensiile nici acum nu-i vor ajunge din urmă pe acei 700.000”. La polul opus, peste 3,8 milioane de români au pensiile mărite dupa recalculare. Cei mai mulți dintre ei, adică 1,9 milioane vor vedea însă o mărire cuprinsă între doar un leu și 500 de lei.
La cinci minute după divorțul nostru, fostul meu soț mi-a spus: „Ia fetele, acum voi…
În urmă cu mai bine de doi ani, Dragoș Bucur și Dana Nălbaru au luat…
În noaptea de 28 spre 29 septembrie, sistemele radar ale Ministerului Apărării Naționale au detectat…
Eliza a vorbit cu lacrimi în ochi despre pierderea surorii sale și de ce s-a…
Un tânăr de numai 23 de ani și-a pierdut viața în timpul unui accident tragic…
Alina Pușcău a transmis o veste uimitoare pentru fanii săi: după o perioadă dificilă, modelul…