Tradiții de Sânziene 2022. Obiceiuri și superstiții de la sate, care se respectă la sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul.
Sânziene 2022, tradiții și obiceiuri
În fiecare an pe data de 24 iunie are loc sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, care în termeni populari se mai numește și Drăgaica sau Sânzienele.
Sărbătoarea este marcată cu cruce roșie în calendarul creștin ortodox, de aceea în ziua de Sânziene nu se spală, nu se merge la câmp și nu se fac treburi casnice. Cine lucrează în ziua de Sânziene va fi pocit, va înnebuni și va fi jucat de Drăgaice, potrivit tradiției populare.
Se spune că Sânzienele marchează apropierea de mijlocul verii și reprezintă momentul de cotitură al verii către iarnă, finalul muncilor agricole și pregătirea pentru recoltat. De asemenea, ziua de Sânziene este și ziua în care păsările încep pregătirile pentru sezonul rece, relatează traditii-superstitii.ro.
În unele regiuni ale țării, mai ales în zonele rurale, fetele merg la cules de sânziene pentru a împleti coronițe din flori de sânziene. Aceste coronițe le aruncă mai apoi peste casă.
Dacă, coronița rămâne agățată și nu cade e semn că acolo, în curând, va avea loc o nuntă. Unele fete păstrează câteva flori și pentru a le pune sub pernă, sperând că noaptea își vor visa ursitul.
Drăgaica se serbează împărțind mere, cireșe, castraveți verzi și pui de găină, pentru spor și sănătate.
Sânziene 2022, superstiții
La sate se crede că în noaptea de Sânziene se deschid cerurile, iar Sânzienele ies și joacă dansul ielelor în locuri ferite de ochii lumii, ascunse sau retrase. Dansul acesta nu poate fi observat de nimeni fiindcă cel sau cea care va îndrăzni să-l privească se va îmbolnăvi și nu se va mai putea vindeca.
În ajunul sărbătorii, Sânzienele intră în horă, cântă și dansează.
Acestea conferă plantelor și buruienilor întrebuințări deosebite, astfel că vor putea fi folosite pentru a trata anumite afecțiuni. Mai mult Sânzienele, apără holdele de grindină, aduc rod semănăturilor, ursesc fetele de măritat și contribuie la înmulțirea plantelor și a animalelor.
Se spune astfel că dacă plouă în ziua de Sânziene e semn de belșug: se va face porumb, vin, o seamă de bucate.
De asemenea dacă va înceta să cânte cucul cu mult înainte de Sânziene e semn că vara va fi la început călduroasă, apoi secetoasă. Dacă însă cucul continuă să cânte și după Sânziene atunci va fi foamete, războaie și alte nenorociri.
Mai mult dacă Sânzienele îi apucă pe oameni cu porumbul necopăit se zice că toamna nu are să aibă o recoltă bună.
Be First to Comment