Press "Enter" to skip to content

Tradiţii şi superstiţii de Sfântul Ilie. Ce să faci şi ce e interzis în această zi

Tradiţii şi obiceiuri de Sfântul Ilie. De sărbătoarea Sfântului Ilie sunt legate o serie de tradiţii şi superstiţii pe care românii le respectă cu sfinţenie.

În fiecare an, în ziua de 20 iulie, creştinii ortodocşi prăznuiesc sărbătoarea Sfântulului Prooroc Ilie. Sfântul Prooroc Ilie este cunoscut ca ocrotitor al recoltelor şi aducător de ploi.

De asemenea, tot el este cel care alungă canicula şi seceta, arunca grindină sau provoca fulgere şi tunete.

Cunoscut în credinţa ortodoxă ca fiind un Sfânt drept, corect, bun la suflet, acesta a fost ispitit de diavol pentru a-şi ucide părinţii.

Căindu-se, Sfântul Ilie i-a cerut lui Dumnezeu puterea de a lupta împotriva lor. Dumnezeu i-a ascultat rugăciunile şi, dăruindu-i un car tras de cai albi, l-a făcut puternic şi biruitor în faţa acestora.

Tradiţii şi superstiţii de Sfântul Ilie. Sărbătoare în calendar ortodox

Se spune că, atunci când tună, Sfântul Ilie pleacă la vânătoare de demoni. Fulgerele sale cad pe pământ, dărâmă copaci şi incendiază acoperişurile caselor. Se spune că acolo unde loveşte fulgerul este ascuns un demon şi Sfântul îi vine de hac. Tunetul este provocat de roţile carului şi de viteza cu care trăsura sa aleargă.

Mai mult, tradiţia spune că, datorită puterii imense ce-i fusese dată pentru a-i înlătura pe demoni, atunci când mergea cu carul prin cer, Sfântul Ilie zguduia tronul lui Dumnezeu. Din acest motiv, Dumnezeu i-a luat puterea dintr-o mână şi dintr-un picior.

De Sfântul Ilie, tradiţia relatează că se mănâncă primele roade ale verii, nuci şi mere, al căror consum este interzis până în această zi, pentru a nu aduce grindina asupra pomilor şi pentru a nu pune în primejdie recoltele.

De Sfântul Ilie, femeile de la sate culeg busuioc şi îl duc la biserică, aşezându-l la icoane. Tot ele pregătesc pachete pe care le dau de pomană pentru sufletul copilaşilor morţi devreme. De asemenea, se pot împarţi fructe, apă, flori de câmp şi alte bucate.

20 iulie, sărbătoare cu cruce roşie de Sfântul Ilie. Superstiţii pentru creştini

Una dintre superstiţiile de Sfântul Ilie spune că pentru ca oameni să se ferească de trăznete, aceştia trebuie să aibă acasă ramuri de salcie.

În ziue de Sfântul Ilie, pe 20 iulie, oamenii nu lucrează, pentru a nu-l mânia pe acesta şi a nu-l face să arunce fulgere asupra lor şi grindină şi prăpăd asupra recoltelor;

Tot pe 20 iulie, de Sfântul Prooroc Ilie oamenii nu trebuie să plece la drum pentru a nu fi loviţi de fulgere;

De Sfântul Ilie, vrăjitoarele culeg plantele cu ajutorul cărora fac farmece, iar oamenii trebuie să îşi facă cruce, pentru că Dumnezeu i-a poruncit Sfântului să lovească în toate, numai în cruce nouă nu, ştiute fiind puterile nemarginite ale Crucii Sfinte în lupta cu diavolul,

Potrivit unei alte superstiţii, dacă va ploua în această zi, pomii îşi vor strica roadele şi recolta va fi săracă. Mai mult, plantele medicinale au puteri mai mari dacă sunt culese în această zi. Fetele tinere, nemăritate, îşi pot visa alesul de Sfântul Ilie.

De ziua Sfântului Ilie se organizează bâlciuri şi târguri, în diferite părţi ale ţării. În această zi sfântă, oamenii se pot ruga Sfântului Ilie pentru sănătate, pentru pace sufletească, pentru ajutor. Este un moment al rugăciunii şi al întoarcerii către Dumnezeu și credinţa poporului creştin ortodox.

Totodată, ziua Sfântului Ilie este şi un motiv de sărbătoare pentru români, deoarece mai mult de 100.000 de oameni îşi serbează onomastica.

Ce să faci şi ce e interzis de Sfântul Ilie, pe 20 iulie

Astăzi, pe 20 iulie, nu se lucrează de teama pagubelor (trăznete, ploaie, grindină).

În această zi se mai cinstesc cojocarii, stuparii – se retează stupii, se duc faguri şi mere la biserică spre binecuvântare şi se împart de pomană.

Se culeg în zori plante de leac stropite cu sânge de cocoş taiat deasupra lor şi tot azi se duc berbecii la berbecar.

Dacă tună, vor fi merele şi alunele viermănoase; dacă plouă, va ploua 20 de zile.

Potrivit tradiţiei, Sovac, tatăl lui Ilie, a văzut oameni îmbrăcaţi în veşminte albe care îl înveleau pe Ilie în haine de foc şi îi dădeau să mănânce o flacără. Preoţii templului din Ierusalim au interpretat vedenia astfel: Ilie a fost ales de Dumnezeu pentru slujirea profetică.

Sfântul Ilie a trăit cu peste opt sute de ani înainte de întruparea Mântuitorului, pe vremea regelui Ahab. Și-a desfășurat activitatea în regatul Israel din Samaria, scrie crestinortodox.ro.

Rugăciunea către Sfântul Ilie. Face minuni pentru cei care o rostesc

„Ne rugăm ție, Sfânt Ilie, cel care ai fost ridicat la cer într-un car de foc, învrednicindu-te a vorbi cu Dumnezeu pe Muntele Taborului în timpul Schimbării Lui la Față, acum sălășluind în lăcașurile Raiului și stând în fața tronului Împăratului ceresc, auzi-ne pe noi, păcătoșii și nevrednicii, care în ceasul acesta stăm în fața sfintei tale icoane și cu umilință alergăm către mijlocirea ta.

Roagă-te pentru noi lui Dumnezeu, Iubitorul de oameni, să ne dea nouă duhul pocăinței, al izbăvirii de păcate, și cu Atotputernica Sa bunăvoință să ne ajute să ne îndepărtăm din calea păcatului, îndrumându-ne spre lucrul bun. Să mijlocești pentru noi Sfinte Ilie să fim sănătoși, noi, copiii și părinții noștri. Să ne ajuți să fim de folos aproapelui nostru când acesta este la ceas de boală, de cumpănă sufletească și sufocat de datorii. Ne rugăm ție, Prorocule Făcător de Minuni, să-i îndepărtezi din calea noastră și a familiei noastre, pe cei care nu țin seamă de rânduielile Sfintei Biserici și de poruncile Domnului. Amin!”.

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *