Press "Enter" to skip to content

Tragedie în Timișoara. O mamă s-a aruncat de pe bloc împreună cu cei doi copii. Toţi trei au murit. Update

Locatarii unui bloc din Timișoara au sunat la numărul unic de urgență după ce o mamă a sărit de la etaj, împreună cu cei doi copii ai săi, o fetiţă şi un băiat. În urma acestui gest, ea și copiii au murit.

Dosar penal deschis în cazul tragediei

Presa locală anunță că procurorii au deschis un dosar penal pentru ucidere în culpă în urma morții femeii de 33 de ani și a celor doi copii. Oamenii legii încearcă să stabilească cauzele care au dus la acest deznodământ.

“A fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, cercetările fiind continuate în vederea clarificări tuturor cauzelor și condițiilor producerii incidentului”, au transmis polițiștii Secției 3 din Timișoara.

Mai trebuie subliniat că ancheta inițială desfășurată în acest caz a dus la identificarea mașinii pe care femeia a folosit-o pentru a ajunge la blocul din care s-a aruncat. Aceste vorba despre un automobil care aparține unei cunoștințe, iubita fratelui femeii.

Femeia avea programată căsătoria cu tatăl micuţilor

Femeia era divorţată de tatăl copiilor, dar urma să se recăsătorească  cu acesta. Bărbatul, în vârstă de 36 de ani, se afla în Austria în momentul producerii tragediei, el fiind plecat acolo la muncă. În scurt timp, acesta urma să se întoarcă în ţară pentru căsătorie, informează opiniatimisoarei.ro.

După divorţ, femeia ar fi încercat să-şi refacă viaţa alături de un alt bărbat, dar relaţia nu ar fi funcţionat, iar aceasta s-a întors la fostul soţ. Ei chiar au depus actele la primărie în 19 aprilie, iar peste câteva săptămâni trebuiau să ajungă la starea civilă.

Tatăl copiilor a fost anunţat de tragedie, iar acum este în drum spre Timişoara pentru a se ocupa de înmormântarea celor trei.

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *