Trei bărbați și-au pierdut viața într-o comună din Apuseni, după ce s-au electrocutat.
Incident tragic într-o comună din Apuseni. Trei muncitori și-au pierdut viața după ce au atins cu schela fire de înaltă tensiuni.
Potrivit unor surse ziarulunirea.ro, cele trei persoane erau din Zalău și lucrau voluntar la cabana unde a avut loc incidentul.
Tragedia a avut loc vineri, 18 septembrie 2026, în jurul orei 11:00, la o cabană din satul Valea Verde, comuna Sohodol. Din informațiile preliminare, cei trei bărbați de 35, 37 și 54 de ani, care efectuau lucrări de întreținere la cabană, ar fi atins cu schela fire de înaltă tensiune și s-au electrocutat.
Potrivit ISU Alba, pompierii au intervenit pentru asigurarea măsurilor specifice și prim ajutor medical.
La fața locului s-a deplasat și un elicopter SMURD, însă cele trei persoane erau deja în stare de inconștiență.
Din nefericire, niciuna dintre persoanele electrocutate nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul acestora de către medicul de pe elicopter.
„La data de 18 septembrie 2026, în jurul orei 11.00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Câmpeni au fost sesizați, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că în localitatea Valea Verde, județul Alba, trei persoane s-ar fi electrocutat.
Din cercetările efectuate de polițiștii deplasați la fața locului, a reieșit că trei bărbați, în vârstă de 35, 37 și 54 de ani, din județul Sălaj, în timp ce desfășurau activități de întreținere a pereților exteriori ai unei case de vacanță, s-ar fi electrocutat și ar fi căzut la pământ, fiind în stare de inconștiență.
Din nefericire, bărbații nu au răspuns manevrelor de resuscitare efectuate de echipajele medicale, fiind declarat decesul acestora.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, a transmis IPJ Alba.
La cinci minute după divorțul nostru, fostul meu soț mi-a spus: „Ia fetele, acum voi…
În urmă cu mai bine de doi ani, Dragoș Bucur și Dana Nălbaru au luat…
În noaptea de 28 spre 29 septembrie, sistemele radar ale Ministerului Apărării Naționale au detectat…
Eliza a vorbit cu lacrimi în ochi despre pierderea surorii sale și de ce s-a…
Un tânăr de numai 23 de ani și-a pierdut viața în timpul unui accident tragic…
Alina Pușcău a transmis o veste uimitoare pentru fanii săi: după o perioadă dificilă, modelul…