Protestul din 15 septembrie a început cu probleme concrete ale crescătorilor de animale, însă imaginile care au circulat ulterior au fost cele ale confruntărilor dintre protestatari și jandarmi, ale gazelor lacrimogene și ale persoanelor scoase din mulțime.
Protestatarii au forțat cordoanele de jandarmi, au aruncat cu sticle, pietre și alte obiecte, iar jandarmii au intervenit în mai multe rânduri cu gaze lacrimogene, potrivit Hotnews.
Printre cei prezenți la manifestație s-a aflat și Nicolae Sterp, tatăl cântărețului Culiță Sterp. În mijlocul tensiunilor din Piața Victoriei, acesta a vorbit despre modul în care a perceput intervenția forțelor de ordine și despre opțiunile sale politice.
„O mână de oameni își bat joc de un popor. Cum vine treaba asta? I-au pus pe ăștia să ne gazeze”, a spus, revoltat, tatăl lui Culiță.
De ce au ieșit fermierii în stradă
Nemulțumirile crescătorilor de animale au legătură, în principal, cu situația economică a sectorului și cu restricțiile care au afectat comercializarea animalelor. Printre revendicările anunțate s-au numărat reluarea exporturilor de animale vii, despăgubirea fermierilor și oprirea sacrificării efectivelor în anumite situații legate de focarele de boală.
Unul dintre inițiatorii mobilizării, Ionică Sterp, cunoscut drept „Ciobanul Ionică”, a susținut înaintea protestului că fermierii au ajuns într-o situație critică și că principala lor problemă este legată de animalele sacrificate și de lipsa despăgubirilor.
De la protest la confruntări
Tensiunile au crescut după ce o parte dintre manifestanți au încercat să treacă de cordoanele instalate de jandarmi. Potrivit relatărilor din timpul protestului, au fost aruncate sticle cu apă și alte obiecte, iar în unele momente protestatarii au folosit și bâte. Forțele de ordine au răspuns prin utilizarea spray-urilor și gazelor lacrimogene.
Potrivit News.ro, bilanțul comunicat ulterior de Jandarmerie indica 24 de persoane vătămate, dintre care opt jandarmi, iar 29 de persoane considerate violente au fost scoase din mulțime și conduse la Poliție.
La cinci minute după divorțul nostru, fostul meu soț mi-a spus: „Ia fetele, acum voi…
În urmă cu mai bine de doi ani, Dragoș Bucur și Dana Nălbaru au luat…
În noaptea de 28 spre 29 septembrie, sistemele radar ale Ministerului Apărării Naționale au detectat…
Eliza a vorbit cu lacrimi în ochi despre pierderea surorii sale și de ce s-a…
Un tânăr de numai 23 de ani și-a pierdut viața în timpul unui accident tragic…
Alina Pușcău a transmis o veste uimitoare pentru fanii săi: după o perioadă dificilă, modelul…