Mitică Laver a lucrat timp de 16 ani în construcții și ca bodyguard în Spania, Portugalia și SUA. Întors de patru ani acasă, la Repedea, un sat din nordul-vestul României, s-a implicat în criza refugiaților încă de la începutul războiului. De zece luni, face aproape zilnic curse între Solotvino (Ucraina) și Sighetu Marmației. Preia refugiați care ajung cu trenul de Kiev și-i transportă gratuit în România.
Aproape în fiecare zi, la amiază, Mitică Laver își parchează Transporterul de 9 locuri la ieșirea din gara din Solotvino, localitatea ucraineană aflată la câțiva kilometri de granița cu România. Așteaptă trenul care trebuie să ajungă de la Kiev, după o călătorie de mai bine de 18 ore. Coboară de fiecare dată femei și copii, mulți copii.
„Bez platy, bez platy”
Cu motoarele pornite așteaptă și alți șoferi care cer între 250 și 500 de grivne (6-13 euro), în funcție de numărul de persoane și de bagaje, pentru un drum până în vama aflată la vreo 6 kilometri. Mitică nu ia niciun ban. „Bez platy, bez platy”, îi asigură pe pasagerii lui de ocazie. Fără plată, adică.
Face asta de un an și spune că e singurul voluntar din zonă, rămas pe baricade de la începutul războiului, care nu a încasat niciun leu de la stat sau de la vreo organizație umanitară internațională implicată în criza refugiaților. „Suntem eu și soția mea. Facem asta din resurse proprii. Ne mai ajută și câțiva oameni, prieteni. Eu sunt etnic ucrainean și n-aș fi suportat să stau cu mâinile-n sân și să nu fac nimic”, spune bărbatul de 42 de ani.
Din Repedea până în Marsilia
Mitică e din Repedea, sat de graniță. În familie la el, unde s-a vorbit limba ucraineană, i se spune Dima. Românii îl strigă Mitică sau Dumitru.
Din februarie, de când a început războiul, a transportat mii de refugiați. Ținuse o socoteală până la un moment dat, când și-a dat seama că nu folosește la nimic. E sigur însă că a slăbit vreo 20 de kilograme în aproape 12 luni, cu multe nopți nedormite. Pe lângă transportul de persoane, a asigurat multe drumuri cu ajutoare la centrul regional din Teceul Mare. Cândva, a mers tocmai până-n sudul Franței ca să „ridice o donație” de cărucioare pentru spitale.
A condus o autoutilitară împrumutată până-n Marsilia, peste 2.000 de kilometri. Când a ajuns, intermediarul francez s-a uitat la el și i-a spus că are nevoie de somn și de o mașină decentă, ca să poată face drumul de întoarcere. Asta după ce a ascultat siderat zgomotele care veneau din cutia de viteze. „Mi-a cârâit tot drumul, ce să faci? Omul mi-a zis că trebuie să mergem urgent la un mecanic. Ne-am dus la mecanic, mi-a zis că sunt nebun să plec așa. I-am zis că merg cu Dumnezeu, că n-am timp de pierdut”, povestește Mitică.
Mașina a rezistat încă două mii de kilometri și, ca un făcut, a produs un ultim cârâit chiar în parcarea centrului unde se colectau ajutoarele.
Mitică a primit și o viză pe doi ani de la Ambasada Ucrainei din București, după ce depășise numărul de intrări în țara vecină permise într-o jumătate de an. Cetățenii români nu au nevoie de viză de intrare în Ucraina pentru călătorii de scurtă ședere cu o durată maximă (după caz însumată) de 90 de zile într-un interval de șase luni de la data primei intrări.
Fii primul care comentează