Un bărbat din China a ajuns la spital cu dureri abdominale, iar medicii au descoperit un termometru cu mercur înghițit în copilărie. Acesta era în abdomenul bărbatului de 20 de ani.
Un caz medical neobișnuit a fost descoperit în China, după ce un bărbat s-a prezentat la spital acuzând dureri abdominale. Investigațiile au scos la iveală o situație rară, dar și periculoasă, iar medicii au fost nevoiți să intervină de urgență pentru a evita complicații grave.
Termometru înghițit în copilărie, descoperit după două decenii
Un bărbat din China, în vârstă de 32 de ani, a ajuns la spital acuzând dureri abdominale, însă investigațiile au scos la iveală un caz medical rar și anume un termometru cu mercur înghițit în copilărie, care a rămas în corpul său timp de două decenii. Pacientul s-a prezentat la spital, iar o scanare medicală a arătat prezența unui corp străin în duoden, medicii suspectând că este vorba despre un termometru cu mercur.
Situația era una dificilă mai ales că vârful obiectului apăsa direct pe peretele intestinal, existând risc major de a fi perforat, dar și hemoragie internă severă. Bărbatul a povestit că a înghițit accidental termometrul la vârsta de 12 ani, însă nu a spus nimănui de teamă să nu fie certat de părinți. În lipsa simptomelor și în contextul vieții agitate din familie, incidentul a fost uitat complet.
Medicii au reușit să extragă termometrul
Medicii au reușit să extragă obiectul în doar 20 de minute, însă intervenția a fost una extrem de riscantă pentru că termometrul se afla în apropierea canalelor biliare, iar orice mișcare greșită putea provoca anumite răni severe ale intestinului. Dispozitivul a fost scos intact, însă marcajele de măsurare erau aproape complet șterse. Specialiștii din cadrul centrului de endoscopie au transmis că astfel de cazuri necesită intervenție medicală imediată.
„Persoanele care înghit obiecte străine trebuie să oprească imediat alimentația, să evite vorbitul și să se prezinte de urgență la spital”, au precizat medicii, potrivit stirileprotv.ro.
Potrivit datelor publicate de Wenzhou Daily Newspaper Group, peste 1 milion de persoane din China ajung anual la spital după ce înghit accidental obiecte străine. Copiii reprezintă peste 60% dintre cazuri, iar vârstnicii o altă categorie vulnerabilă, iar printre cele mai frecvente obiecte înghițite se numără oasele de pește, oasele de pui, bateriile, magneții și protezele dentare.
La cinci minute după divorțul nostru, fostul meu soț mi-a spus: „Ia fetele, acum voi…
În urmă cu mai bine de doi ani, Dragoș Bucur și Dana Nălbaru au luat…
În noaptea de 28 spre 29 septembrie, sistemele radar ale Ministerului Apărării Naționale au detectat…
Eliza a vorbit cu lacrimi în ochi despre pierderea surorii sale și de ce s-a…
Un tânăr de numai 23 de ani și-a pierdut viața în timpul unui accident tragic…
Alina Pușcău a transmis o veste uimitoare pentru fanii săi: după o perioadă dificilă, modelul…