Apasă „Enter” pentru a sări la conținut

Un bărbat din Constanța a murit înecat în mare, în Mamaia. Martorii au declarat că ar fi suferit un infarct

O tragedie s-a produs, luni dimineață, în stațiunea Mamaia. Un bărbat din Constanța a murit, după ce a intrat în mare. Acesta se afla pe plajă cu soția lui, în jurul orei 06:00 dimineața, când încă salvamarii nu au ajuns. Persoanele care au luat parte la incident au declarat că ar fi suferit un infarct.

  • Un bărbat a murit, luni dimineață, în Mamaia
  • Salvamarii nu se aflau pe plajă în acel moment

Săptămâna a început cu un incident îngrozitor în Mamaia. Vacanța a doi români s-a transformat într-un adevărat coșmar, după ce un bărbat a murit în mare. Acesta a intrat în apă înainte ca salvamarii să înceapă tura de muncă, iar cei care i-au ajutat au fost persoanele de la fața locului. Cei care au văzut incidentul sunt de părere că ar fi suferit un infarct.

Un bărbat din Constanța a murit inecat în mare

Bărbatul din Constanța avea vârsta de 70 de ani și a venit la mare cu soția lui, care l-a așteptat pe plajă în momentul producerii tragediei. Acesta a intrat în apă într-un moment în care valurile nu erau foarte mari și nici steagul roșu nu a fost arborat. De asemenea, nici volumul apei nu era foarte mare, motiv pentru care oamenii nu cred că acesta s-ar fi înecat.

Persoanele care au luat parte la incident sunt de părere că ar fi suferit un stop cardio-respirator, iar astfel s-a părbușit în apă. După ce martorii au sunat la 112, salvamarii au încercat să îl resusciteze, însă era în stop cardio-respirator. Ulterior, medicii au ajuns la fața locului și au încercat să îi salveze viața, însă au fost nevoiți să declare decesul.

”l-am scos, anunțase între timp un turist Salvarea, ne-am apucat noi de masaj cardiac. Apa nu era foarte mare, îmi venea mie undeva in jurul abdomenului, eu nu cred că este înec. Este posibil să i se fi făcut rău, este posibil.”, a declarat unul dintre salvamari, conform Antena 3 CNN.

Steagul roșu a fost ridicat ieri

Steagul roșu a fost ridicat ieri, pentru toate stațiunile din partea de sud a litoralului. Acest lucru a însemnat că turiștii nu au avut voie să înoate în mare, din cauza valurilor prea mari, care le-ar fi putut pune viața în pericol. Având în vedere temperaturile mari și canicula, există și turiști care ignoră astfel de avertizări din partea salvamarilor.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *