Categories: Fără categorie

ȘOC! Copil de 2 ani, mort în timp ce se juca cu…

S-a dat alarma luni la Târgu Jiu, după ce un copil de doar doi ani a căzut în râul Amaradia. Conform primelor informații, minorul se juca în curtea casei când s-a petrecut tragedia. Moment în care, din neatenție, minorul a ajuns în spatele locuinței, pe acolo pe unde curge și râul Amaradia.

Copilul a murit înecat

Din păcate, joaca s-a transformat rapid în tragedie, căci micuțul a căzut în apă. Părinții au alertat rapid autoritățile prin apel la numărul unic de urgență 112, iar la fața locului au ajuns oamenii legii și medicii.

Cadrele medicale l-au supus pe copil manevrelor de resuscitare, dar, din păcate, în cele din urmă, au fost nevoite să îi declare decesul pe loc.

Ulterior, oamenii legii au deschis o anchetă în acest caz, iar trupul neînsuflețit al micuțului a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei.

”La data de 8 iunie 2026, în jurul orei 17:00, polițiști din Târgu Jiu au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că un minor ar fi căzut în apă și necesită îngrijiri medicale.

La fața locului s-au deplasat de urgență polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu și ai Serviciului de Investigații Criminale, care, din primele verificări au stabilit că un minor în vârstă de 2 ani, din municipiul Târgu Jiu, în timpul în care se juca în curtea casei, ar fi căzut în râul Amaradia, care se află în spatele locuinței. La fața locului au fost prezente echipaje medicale care au procedat la efectuarea manevrelor de resuscitare, însă, din păcate, a fost declarat decesul minorului.

Trupul neînsuflețit a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Gorj, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cu exactitate a cauzei decesului. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă, în care se efectuează cercetări sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu”, au transmis oamenii legii.

BREAKING NEWS

Recent Posts

ALERTĂ în România! O altă dronă a explodat în Brăi…

În noaptea de 28 spre 29 septembrie, sistemele radar ale Ministerului Apărării Naționale au detectat…

15 ore ago

DOAMNE, ai milă! Și sora Valentinei a…

Eliza a vorbit cu lacrimi în ochi despre pierderea surorii sale și de ce s-a…

19 ore ago

Dumnezeu să-l ierte! Tânăr de 23 de ani, mort la lo…

Un tânăr de numai 23 de ani și-a pierdut viața în timpul unui accident tragic…

o zi ago

Alina Pușcău a Înfrânt Cancerul la Sân: „Nicio Tumoră Nu Mai Există, Dumnezeu A Făcut Minuni!”

Alina Pușcău a transmis o veste uimitoare pentru fanii săi: după o perioadă dificilă, modelul…

o zi ago