Un „obiect luminos” observat sâmbătă pe cerul capitalei iraniene Teheran şi în împrejurimile sale este legat de „test (militar) în condiţii reale”, a relatat o media locală, după ce unii locuitori intrigaţi şi-au exprimat stupefacţia, potrivit AFP, scrie Agerpres.
Imagini transmise pe reţelele sociale arată un obiect care se ridică pe cer, urmat de o lungă trenă luminoasă, rectilinie, în zorii zilei. Fenomenul a fost observat la Teheran, dar şi în oraşul Karaj, la periferia sa vestică.
Este vorba despre un „test (militar) în condiţii reale”, a relatat agenţia de presă locală Tasnim, precizând că acesta a fost efectuat de Corpul Gardienilor Revoluţiei, armata de elită a regimului de la Teheran. Unii internauţi au descris obiectul ca fiind o „rachetă”, dar agenţia Tasnim nu a furnizat detalii despre natura exactă a acestui „obiect luminos”.
Acest fenomen intervine într-un moment în care Iranul, susţinător neclintit al Siriei, a promis să îl sprijine „cu toate forţele sale pe preşedintele sirian Bashar al-Assad împotriva unei ofensiva fulgerătoare a rebelilor care îi ameninţă puterea”.
Gardienii Revoluţiei, ale căror forţe, prerogative şi armament sunt distincte de cele ale armatei convenţionale, nu au comentat incidentul pentru moment. Forţa lor aerospaţială joacă un rol important în programul de rachete al Iranului, denunţat de ţările occidentale.
În octombrie, această unitate a fost la originea unui tir cu rachete împotriva teritoriului israelian, în contextul unor tensiuni exacerbate cu Israelul, inamic declarat al puterii iraniene după instalarea Republicii Islamice în 1979.
La cinci minute după divorțul nostru, fostul meu soț mi-a spus: „Ia fetele, acum voi…
În urmă cu mai bine de doi ani, Dragoș Bucur și Dana Nălbaru au luat…
În noaptea de 28 spre 29 septembrie, sistemele radar ale Ministerului Apărării Naționale au detectat…
Eliza a vorbit cu lacrimi în ochi despre pierderea surorii sale și de ce s-a…
Un tânăr de numai 23 de ani și-a pierdut viața în timpul unui accident tragic…
Alina Pușcău a transmis o veste uimitoare pentru fanii săi: după o perioadă dificilă, modelul…