Press "Enter" to skip to content

Un român a dat de un rechin la Costinești, în timp ce făcea scufundări. Cum arată rechinul din specia „câinele de mare” din Marea Neagră

Lumea întreagă este terifiată după ce în urmă cu doar câteva zile, două femei au fost ucise de rechinii din Marea Roșie. Astfel, victimele și-ai găsit sfârșitul pe plajele din Egipt, cele care au și fost închise pentru o scurtă perioadă de vreme.

Acum, însă, după ce imagini cu un așa zis rechin, ce era, de fapt, un țipar, au fost surprinse și în Turcia, un instructor de scufundări spune că și în Marea Neagră se găsesc rechini.

Au fost găsiți rechini de mici dimensiuni în Marea Neagră 

Dragoș Popescu relatează povestea care l-a marcat chiar de la prima sa ședință de scufundări, la Costinești.

Întâmplarea instructorului datează din anul 2017, atunci când, spune el, a fost un norocos având în vedere întâlnirea de care a avut parte în adâncuri.

„La scufundările în Marea Neagră, orice vietate marină mai mare decât guvidul este ceva special, şi dacă ai norocul să poţi surprinde apariţia, poţi apoi identifica specia pentru a o adăuga în lista frumuseţilor văzute la scufundări în România“, explică Dragoș Popescu, notează Adevărul.

Atunci, la revenirea din larg și urcarea spre suprafață, pe lângă portul din Agigea, Dragoș spune că ceva surprinzător i-a ieșit în cale, îndreptându-se spre el cu viteză remarcabilă, fiind de dimensiuni deloc de neglijat.

Inițial, spune el, deși cunoaște mai toate vietățile din adâncuri, nu a știut exact ce formă de viață se îndreaptă spre el, însă imediat și-a dat seama că este vorba de un rechin numit și ”Câine de mare”.

„Nu mă aşteptam la asemenea întâlnire, şi pentru că eram pe final de prima scufundare, doream să păstrez acumulatorii în stare bună pentru o a doua scufundare la una dintre epavele de lângă digul de Nord al portului Agigea.

Atât GoPro-ul, cât şi luminile erau oprite şi singurul pornit era aparatul foto, carcasa acestuia neavând buton on/off. Îmi amintesc şi acum ce gânduri mi-au trecut rapid prin minte: dacă pornesc luminile, se sperie, dacă pornesc GoPro-ul, acesta scoate câteva sunete ascuţite şi se sperie. Aşa că am încercat să fac câteva poze“, mai spune norocosul din adâncuri.  

După câteva cadre surprinse în adâncuri, chiar la noi pe litoral, Dragoș Popescu spune că este un norocos al apelor, având în vedere că în fața sa a apărut un rechin ce avea lungimea de aproximativ 1-1,3 metri.

Mai mult decât atât, pentru a-și explica bucuria vederii unei astfel de vietăți, Dragoș Popescu spune că în Marea Neagră nu trăiesc rechini periculoși, care nu atacă omul, ei neavând mai mult de 1,80 metri lungime.

„Am fost uimit, nu îmi venea să cred că sunt atât de norocos încât să întâlnesc un rechin în Marea Neagră. Cu siguranţă a fost o întâlnire norocoasă şi neaşteptată, cu cât rechinii se apropie de ţărm şi trăiesc pe fundul mării. Speciile de rechin din Marea Neagră nu trec de 1,80 metri lungime şi nici nu sunt periculoase întrucât nu atacă omul. Eu atunci mă aflam cam la o adâncime de 10 – 20 de metri, iar în acea zonă fundul mării coboară până la 32 – 34 metri“, mai mărturiseşte instructorul de scufundări.

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *