Press "Enter" to skip to content

Un turist şi-a rezervat cazare în Predeal, apoi şi-a comandat şi o „fată”. Ce s-a întâmplat apoi depăşeşte orice imaginaţie. Fata a fost….

Un caz șocant a avut loc în Predeal, acolo unde un bărbat și-a „comandat” o prostituată, la pensiunea la care era cazat, dar ce a urmat mai apoi s-a tranformat în caz penal.

Bărbatul a snopit-o în bătaie pe tânără, după care a deposedat-o de câteva bunuri.

Un bărbat din Brașov a venit în Predeal pentru a se distra un pic, așa că nu a mai stat pe gânduri și a chemat o prostituată, însă finalul a fost unul șocant pentru tânăra de numai 21 de ani care venise pentru a-i oferi servicii sexuale.

Prostituata de 21 de ani și bărbatul din Brașov ar fi avut parte de câteva neînțelegeri, motiv pentru care turistul a luat-o la bătaie pe tânără și, mai mult de atât, acesta i-ar fi furat și o sumă de bani. Tânăra nu a mai stat pe gânduri și a anunțat imediat oamenii legii.

„Poliţiştii au fost sesizaţi de către o tânără, în vârstă de 21 ani, cu privire la faptul că, în timp ce se afla într-o locaţie turistică amplasată pe raza Staţiunii Predeal, ar fi fost agresată fizic şi ulterior deposedată de o sumă de bani, de către o persoană de sex masculin. Din cercetări, poliţiştii au stabilit faptul că un bărbat, în vârstă de 40 ani, din judeţul Argeş, s-ar fi cazat la o pensiune din staţiune, iar în urma unui anunţ postat pe un site online, ar fi contactat-o telefonic pe tânăra în cauză, stabilind o întâlnire cu aceasta în vederea obţinerii unor favoruri sexuale, contracost. La un moment dat, între cele două persoane au survenit neînţelegeri, în urma cărora femeia ar fi fost agresată fizic de către bărbatul în cauză, iar ulterior, având un comportament ameninţător, acesta i-ar fi sustras o sumă de bani”, a transmis comisar de poliţie Alina Ivan, purtător de cuvânt IPJ Braşov.

Bărbatul de 40 de ani a fost reținut

În urma celor întâmplate, bărbatul de 40 de ani din Brașov a fost reținut pentru 24 ore şi introdus în arestul Poliţiei de la Braşov. „Cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de «tâlhărie calificată» şi «lovirea sau alte violenţe», instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov, în care se va propune soluţie legală la finalizarea anchetei”, a mai precizat sursa citată.

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *