Press "Enter" to skip to content

Unde va fi înmormântat Viorel Lis. Anunțul făcut de Oana Lis

În ultimul an, Viorel Lis, fost primar al Capitalei, a trecut prin mai multe cumpene din cauza problemelor de sănătate. În cele din urmă, a ajuns la spital și a fost operat de urgență. Oana Lis a rămas acasă, cu gânduri negre și teama că nu-și va mai vedea niciodată soțul. Atunci și-a dat seama că nu este pregătită sub nicio formă, pentru ce era mai rău și că soțul ei nici loc de veci nu avea.

Unde va fi înmormântat Viorel Lis

Mai ales pe fondul a ceea ce s-a întâmplat cu fostul primar al Capitalei în ultimele luni de zile, Oana și Viorel Lis au ajuns să se gândească la momentul în care acesta nu va mai fi. Într-un interviu pentru Antena Stars, Oana Lis a mărturisit că a vorbit deschis cu soțul ei despre toate aceste aspecte.

Am discutat și el îmi zicea că o să mă iubească și după moarte, vorbeam despre groapă, despre unde ar vrea să fie îngropat. Și eu aș vrea să fiu îngropată lângă el. Sunt lucruri normale, sunt lucruri greu de discutat, dacă n-aș fi fost psiholog n-aș fi putut, a declarat Oana Lis la Antena Stars.

Oana și Viorel Lis au trecut prin clipe grele și anul trecut când au contractat temutul virus, iar fostul primar al Capitalei a ajuns la spital. Din fericire, cei doi au trecut și acest hop, dar în continuare, starea de sănătate a lui Viorel o ține pe Oana în gardă permanent.

Oana Lis: Nu mă ajută nimeni cu Viorel

La un moment dat, într-un interviu, fostul primar al Capitalei a mărturisit că Oana are grijă de el cum nici mama lui nu a avut. În toți acești ani, de când sunt împreună, Oana și Viorel Lis s-au susținut reciproc în tot și toate.

Se poate spune fără echivoc că Oana Lis este un exemplu de dăruire și devotament în relația cu soțul ei.

Ea a declarat că de când s-au acutizat problemele de sănătate ale lui Viorel, nu pleacă niciodată de acasă fără telefonul mobil și nici nu se îndepărtează prea tare de locuință. În orice moment, Viorel o poate suna și îi poate cere ajutorul, iar ea vrea să aibă totul sub control.

Nu mă ajută nimeni cu Viorel, eu mă descurc singură. Mă ajută Dumnezeu să fiu puternică și să mă descurc singură, nu am nevoie de nimeni. Nu sunt genul să mă plâng și să mă victimizez. Viorel este acum acasă, e așa și așa. Mergem la doctor, la particular, atunci când avem nevoie, pentru că e mai ok pentru el așa, nu are răbdare să aștepte mult, a povestit Oana, în exclusivitate pentru Click!

Întrebată care este cel mai frumos moment din zi, pentru ea, Oana Lis a răspuns că fiecare zi este frumoasă, de când soțul ei este acasă.

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You cannot copy content of this page