Categories: Fără categorie

UPDATE Dronă doborâtă în apropiere de Galați. Purtătorul de cuvânt NATO: „Pare să fie rusească”

O dronă a intrat duminică dimineața în spațiul aerian național. Venea dinspre Republica Moldova și a pătruns la aproximativ 24 km nord de Galaţi, anunţă MApN.

Purtătorul de cuvânt NATO: „Drona pare să fie rusească”

Purtătorul de cuvânt al Cartierului General al Comandamentului Aliat pentru Operații al NATO, colonelul american Martin O’Donnell, spune că drona care a fost doborâtă în noaptea de sâmbătă spre duminică pare să fie din Rusia. „Detalii suplimentare privind incidentul de duminică rămân în curs de investigare, dar drona pare să fie rusească”, a declarat oficialul NATO, relatează Reuters preluată de Agerpres.

Potrivit Ministerului Apărării, o aeronavă spaniolă din serviciul de Poliție Aeriană a decolat pentru interceptarea dronei.

„În noaptea de 15 spre 16 august, la ora 04.44, sistemele de supraveghere ale Ministerului Apărării Naţionale au detectat pătrunderea unei ţinte aeriene în spaţiul aerian naţional, dinspre Republica Moldova, la aproximativ 24 km nord de Galaţi.

O aeronavă F-18 a Forţelor Aeriene şi Spaţiale Spaniole, care execută Serviciul de Luptă Poliţie Aeriană la Baza 57 Aeriană „Mihail Kogălniceanu”, aflată în misiune de monitorizare, a realizat contact radar cu ţinta şi a primit aprobarea de angajare. Drona a fost doborâtă în condiţii de siguranţă de aeronava F-18, la ora 05.01”, informează duminică MApN.

Alerta aeriană la nivelul judeţul Galaţi a încetat la ora 05:20, iar Ministerul Apărării a precizat că monitorizează situația în permanență. Radu Miruță a felicitat piloții spanioli și militarii români de la centrul de comandă pentru misiunea reușită.

„În această noapte, o nouă dronă a intrat fără a avea permisiune în spaţiul aerian naţional şi a fost doborâtă. La ora 04:44, ţinta a fost descoperită intrând în spaţiul aerian naţional, la 24 km nord de Galaţi, moment în care două avioane de vânătoare F-18 spaniole, ridicate deja preventiv în aer, au primit aprobare de angajare. La ora 05:01, drona a fost interceptată şi distrusă între localităţile Băleni şi Cudalbi, din judeţul Galaţi, într-o zonă nepopulată.

România îşi apără spaţiul aerian, iar aliaţii noştri sunt alături de noi. Vigilenţă, reacţie rapidă şi solidaritate aliată, acestea sunt garanţiile concrete ale securităţii noastre. Da, România este în prima linie de apărare a Uniunii Europene”, a scris ministrul pe Facebook.

BREAKING NEWS

Recent Posts

ALERTĂ în România! O altă dronă a explodat în Brăi…

În noaptea de 28 spre 29 septembrie, sistemele radar ale Ministerului Apărării Naționale au detectat…

17 ore ago

DOAMNE, ai milă! Și sora Valentinei a…

Eliza a vorbit cu lacrimi în ochi despre pierderea surorii sale și de ce s-a…

20 de ore ago

Dumnezeu să-l ierte! Tânăr de 23 de ani, mort la lo…

Un tânăr de numai 23 de ani și-a pierdut viața în timpul unui accident tragic…

o zi ago

Alina Pușcău a Înfrânt Cancerul la Sân: „Nicio Tumoră Nu Mai Există, Dumnezeu A Făcut Minuni!”

Alina Pușcău a transmis o veste uimitoare pentru fanii săi: după o perioadă dificilă, modelul…

o zi ago