Valeriu Tabără, președintele Academiei de Științe Agricole și Silvice Gheorghe Ionescu-Sisești și fost ministru al Agriculturii, a murit la vârsta de 76 de ani. Profesorul universitar era internat la spitalul din Timișoara pentru probleme cardiace.
Valeriu Tabără a murit în dimineaţa zilei de 29 aprilie. Aceasta mai fusese internat și în luna septembrie 2024 când a acuzat o stare de rău și a fost preluat de ambulanță fiind transportat la Spitalul Elias.
La scurt timp, însă, fostul ministru al Agriculturii a depășit problemele de sănătate și a revenit rapid la activitățile legate de agricultură.
Valeriu Tabără s-a născut la 1 iulie 1949 în Sălciua, județul Alba. A fost ministrul Agriculturii și Alimentației în Guvernul Văcăroiu, între 1994 și 1996 și parlamentar din 1992, fiind deputat de Timiș în legislaturile 1992-1996, 1996-2000,2004-2008 și 2008-2012.
A fost președintele Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice, dar și președintele Comisiei parlamentare de anchetă privind situația sistemelor de irigații, precum și a altor sectoare de îmbunătățiri funciare.
La data de 3 septembrie 2010 a fost numit din nou ministru al Agriculturii în Guvernul Boc.
După o operație complicată pe cord deschis, în septembrie 2012, la data de 7 decembrie 2012 a suferit un accident de mașină în care și-a fracturat ambele picioare. Din spital a anunțat că se retrage din politică, scrie agrointel.ro
Valeriu Tabără a fost timp de mai mulți ani și președinte al Academiei de Științe Agricole și Silvice (ASAS) ”Gheorghe Ionescu-Șișești”, funcție în care a fost reales în 2021.
La cinci minute după divorțul nostru, fostul meu soț mi-a spus: „Ia fetele, acum voi…
În urmă cu mai bine de doi ani, Dragoș Bucur și Dana Nălbaru au luat…
În noaptea de 28 spre 29 septembrie, sistemele radar ale Ministerului Apărării Naționale au detectat…
Eliza a vorbit cu lacrimi în ochi despre pierderea surorii sale și de ce s-a…
Un tânăr de numai 23 de ani și-a pierdut viața în timpul unui accident tragic…
Alina Pușcău a transmis o veste uimitoare pentru fanii săi: după o perioadă dificilă, modelul…