Curtea Liceului Unitarian „Janos Zsigmond” din Cluj s-a transformat luni, pentru câteva minute, într-o scenă de spectacol, unde mai mulți tineri au dansat vals ca la Viena. Absolvenții claselor a XII-a au îmbrăcat ținute specifice pentru cavaleri și prințese și au reușit să-i impresioneze pe părinți, profesori și invitați.
Pe pagina de socializare a liceului au fost postate mai multe imagini, care au primit sute de aprecieri. După ce și-au încheiat coregrafia, elevii și-au invitat și părinții la un vals.
„În curtea Liceului Unitarian „Janos Zsigmond” din Cluj, s-a trăit, pentru a douăsprezecea oară, cu mari emoții Balul de Curte al claselor a XII-a. Prințese și cavaleri au plutit pe ritmurile nemuritoarea ale valsului într-o poveste care închide în spatele lor o ușă și le deschide înainte altele o mie. Îi felicităm și le dorim mult succes în viitor!”, este mesajul scris pe pagina oficială a instituției.
Valsul absolvenților din Cluj a impresionat întreaga țară. Tinerii păreau că sunt actorii unui film de epocă:
„Demult nu am văzut ceva mai frumos și de bun gust”; „Emoționant! Felicitări absolvenților, părinților și nu în ultimul rând profesorilor, conducerii liceului”; „Ideea este minunată, demnă de urmat!”; „Un moment memorabil din viața tinerilor, crescuți cu bun simț”, sunt doar câteva dintre reacțiile oamenilor care au vizionat clipul.
La cinci minute după divorțul nostru, fostul meu soț mi-a spus: „Ia fetele, acum voi…
În urmă cu mai bine de doi ani, Dragoș Bucur și Dana Nălbaru au luat…
În noaptea de 28 spre 29 septembrie, sistemele radar ale Ministerului Apărării Naționale au detectat…
Eliza a vorbit cu lacrimi în ochi despre pierderea surorii sale și de ce s-a…
Un tânăr de numai 23 de ani și-a pierdut viața în timpul unui accident tragic…
Alina Pușcău a transmis o veste uimitoare pentru fanii săi: după o perioadă dificilă, modelul…