Press "Enter" to skip to content

Vești bune pentru cei care îngrijesc bolnavii de cancer. Klaus Iohannis a promulgat legea

Vești bune pentru persoanele care îngrijesc bolnavii de cancer. Marți, 15 februarie, Klaus Iohannis a promulgat legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate.

Untitled-design-Custom-size-3alexandru-eonline

Lege pentru asigurații care îngrijesc pacienții bolnavi de cancer

Noua lege promulgată de președintele Klaus Iohannis prevede că asiguratul care îngrijește un pacient bolnav de cancer în vârstă de peste 18 ani beneficiază de concediu și de indemnizație.

Potrivit actului normativ, beneficiază de concediu şi indemnizaţie pentru îngrijirea pacientului cu afecţiuni oncologice în vârstă de peste 18 ani asiguratul care, cu acordul pacientului, îl însoţeşte pe acesta la intervenţii chirurgicale şi tratamente prescrise de medicul specialist.

Pacientul cu afecţiuni oncologice îşi poate exprima acordul (…) numai pentru o singură persoană la fiecare intervenţie chirurgicală, respectiv tratament. Durata de acordare a concediului şi a indemnizaţiei este de cel mult 45 de zile calendaristice la interval de un an pentru un pacient, se arată în lege.

Legea prevede că indemnizaţia și concediul pentru îngrijirea pacientului cu afecţiuni oncologice, precum şi şedinţele de evaluare psihologică clinică, respectiv de consiliere psihologică clinică, se acordă pe baza certificatului de concediu medical eliberat de medicul specialist.

Cât este cuantumul brut lunar al indemnizației pentru îngrijirea bolnavilor de cancer

Un aspect important de menționat este că valoarea brută lunară a indemnizației pentru îngrijirea pacientului bolnav de cancer este de 85% din baza de calcul stabilită conform articolului 10. Indemnizația este suportată integral din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate.

Asigurații care îngrijesc persoanele bolnave de cancer are dreptul la cel puțin o ședință de evaluare psihologică clinică și minimum cinci ședințe de consiliere psihologică clinică. Aceste drepturi sunt valabile și pentru pacienți. Legea a fost publicată în Monitorul Oficial marți, 15 februarie, și va intra în vigoare la la două luni de la data publicării.

Facem precizarea că în acest moment legea prevede concediu și indemnizație doar pentru îngrijirea copilului bolnav de cancer. De acum înainte va beneficia atât de indemnizație, cât și de concediu, orice asigurat care îngrijește un pacient bolnav de cancer în vârstă de peste 18 ani.

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

You cannot copy content of this page