Ministrul Muncii vine cu vești bune pentru pensionarii din România. Marius Budăi a anunțat, joi, că este posibil să existe o nouă majorare a pensiilor în 2022.
Ministrul Muncii a explicat că, în prezent, se fac calcule și analize, iar unele dintre variante ar putea fi obținute cu ajutorul PNRR, negociat de fosta guvernare PNL-USR-UDMR, relatează RomâniaTv.
Ministrul Muncii, Marius Budăi, a lăsat de înțeles că majorarea pensiilor efectuată la începutul anului a avut rolul unui ”colac de salvare”, în așa fel încât să fie acoperită scăderea puterii de cumpărare.
Ministrul a fost întrebat dacă este posibil ca pensiile să crească din nou în cursul acestui an, acesta a afirmat că: ”nimic nu este exclus când este vorba de bunăstarea românilor”.
”Ne batem ca în acest an să mai existe o majorare. Când, cum și cu ce procent, vom comunica atunci când se va ajunge la consens în Coaliție.
Majorarea de acum acoperă inflația, dar nu asta este o decizie pe care un guvern să și-o dorească, noi trebuie să căutam soluții să creștem puterea de cumpărare, care și așa este mică, dar gândiți-vă că dacă nu se acordau nici aceste majorări, la început de an, cât de greu era pentru circa 5 milioane de cetățeni,” a afirmat ministrul Muncii, pentru un post de televiziune.
Marius Budăi, despre cea mai mare problemă a bugetului pe anul 2022
Ministrul Muncii a reamintit că una dintre marile probleme ale bugetului pe anul 2022 este legată de condițiile negociate prin PNRR.
”Noi nu ne gândim să schimbăm filozofia PNRR, am vorbit și cu ministrul Agriculturii, eu ca ministru al Muncii și lucrător în sistemul de asistență socială din 1995, nu înțeleg de ce, în condițiile în care media UE a nivelului pensiilor din PIB este de 13%, iar România s-a angajat la 9,4%, introducându-le și pe cele de serviciu.
Nu dorim să schimbăm PNRR în totalitate, noi dorim să demonstrăm că unele lucruri au fost scrise greșit acolo și Comisia Europeană trebuie să accepte acest lucru, că românii nu trebuie să fie cetățeni săraci,” a mai declarat Marius Budăi.
La cinci minute după divorțul nostru, fostul meu soț mi-a spus: „Ia fetele, acum voi…
În urmă cu mai bine de doi ani, Dragoș Bucur și Dana Nălbaru au luat…
În noaptea de 28 spre 29 septembrie, sistemele radar ale Ministerului Apărării Naționale au detectat…
Eliza a vorbit cu lacrimi în ochi despre pierderea surorii sale și de ce s-a…
Un tânăr de numai 23 de ani și-a pierdut viața în timpul unui accident tragic…
Alina Pușcău a transmis o veste uimitoare pentru fanii săi: după o perioadă dificilă, modelul…