Categories: Fără categorie

Vouchere pentru alimente 2025. Cu cat vor fi incarcate cardurile sociale, anul viitor

Din 1 ianuarie 2025, valoarea voucherelor sociale pentru alimente și mese calde se va reduce de la 250 de lei la 125 de lei per tranșă. Distribuirea acestora se va face o dată la șase luni, conform unui cadru legal stabilit de Ordonanța de Urgență nr. 115/2023 și Hotărârea Guvernului nr. 70/2024.

În comparație cu anul 2024, când beneficiarii primeau 250 de lei o dată la două luni, modificările pentru 2025 înseamnă că aceștia vor primi doar 250 de lei anual, față de 1.500 de lei în anul precedent.

Ultima tranșă din 2024, în valoare de 250 de lei, va fi acordată în decembrie, cel mai probabil înaintea sărbătorilor de iarnă.

Cine beneficiază de voucherele sociale în 2025

Potrivit ministrului Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu, categoriile sociale eligibile pentru acest sprijin sunt:

  • Persoanele – copii și adulți – cu handicap grav, accentuat sau mediu, cu venituri lunare proprii de maximum 2.210 lei.
  • Familiile cu cel puțin doi copii în întreținere, cu venituri lunare pe membru de familie de maximum 675 lei.
  • Familiile monoparentale, cu venituri lunare pe membru de familie de maximum 675 lei.
  • Familiile și persoanele singure care beneficiază de ajutor de incluziune, conform Legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune.
  • Pensionarii din sistemul public sau beneficiarii unor legi speciale, cu venituri lunare de maximum 2.210 lei.
  • Persoanele fără adăpost, conform reglementărilor legale în vigoare.

Cardurile sociale pot fi utilizate pentru achiziționarea de alimente de bază sau pentru mese calde, iar sumele încărcate vor fi valabile timp de 12 luni de la data alimentării.

Programul „Sprijin pentru România” își continuă astfel implementarea, însă modificările aduse vor influența semnificativ sumele disponibile pentru categoriile sociale vulnerabile.

BREAKING NEWS

Recent Posts

ALERTĂ în România! O altă dronă a explodat în Brăi…

În noaptea de 28 spre 29 septembrie, sistemele radar ale Ministerului Apărării Naționale au detectat…

16 ore ago

DOAMNE, ai milă! Și sora Valentinei a…

Eliza a vorbit cu lacrimi în ochi despre pierderea surorii sale și de ce s-a…

19 ore ago

Dumnezeu să-l ierte! Tânăr de 23 de ani, mort la lo…

Un tânăr de numai 23 de ani și-a pierdut viața în timpul unui accident tragic…

o zi ago

Alina Pușcău a Înfrânt Cancerul la Sân: „Nicio Tumoră Nu Mai Există, Dumnezeu A Făcut Minuni!”

Alina Pușcău a transmis o veste uimitoare pentru fanii săi: după o perioadă dificilă, modelul…

o zi ago