Categories: Fără categorie

Zi de doliu național, după ce peste 50 de călători au murit subit. Un autocar plin cu oameni a căzut într-o râpă de 20 de metri

Este zi de doliu național în Quatemala, după ce zeci de persoane au murit pe loc, în urma unui accident rutier.

Încă o tragedie în lume a avut loc de data aceasta în Qautemala. Un autobuz ce transporta persoane, câteva zeci la număr, și care se deplasa pe o rută aglomerată de la intrarea în oraș a căzut în gol și a adus moartea a peste 50 de oameni.

Fără a se știi exact cum s-a întâmplat, șoferul autobuzului, în momentul în care se afla pe podul de autostradă Puente Belice, care este deasupra unui drum și a unui pârâu, a pierdut controlul volanului, cel mai probabil, și a căzut în gol de la o înălțime de mai bine de 20 de metri.

În urma impactului devastator, autoritățile spun că cel puțin 53 de persoane și-au pierdut viața, iar alte câteva au fost grav rănite.

La fața locului au ajuns rapid și ajutoarele, dar chiar și așa, printre mormanele de fiare, imaginea dezastrului este înfiorătoare. Motiv pentru care, presa de peste hotare scrie că aceasta este unul dintre cele mai grave accidente din America Latină din ultimul deceniu. Tocmai de aceea, în Quatemala s-a și declarat zi de doliu național.

De asemenea, autoritățile locale au deschisă o anchetă pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul, căci, momentan, se știe doar că șoferul a pierdut controlul autobuzului, a lovit mai multe mașini și apoi s-a prăbușit în gol, aterizând în râu cu roțile în sus.

Și, totodată, ancheta va stabili și dacă în autobuzul pus în funcțiune în urmă cu 30 de ani, la momentul tragediei, se aflau mai multe persoane decât numărul locurilor.

Cât despre autovehicul, ministrul Comunicațiilor, Miquel Angel Diaz, spune că aceasta avea licență de transport valabilă, în ciuda vechimii sale.

BREAKING NEWS

Recent Posts

ALERTĂ în România! O altă dronă a explodat în Brăi…

În noaptea de 28 spre 29 septembrie, sistemele radar ale Ministerului Apărării Naționale au detectat…

16 ore ago

DOAMNE, ai milă! Și sora Valentinei a…

Eliza a vorbit cu lacrimi în ochi despre pierderea surorii sale și de ce s-a…

19 ore ago

Dumnezeu să-l ierte! Tânăr de 23 de ani, mort la lo…

Un tânăr de numai 23 de ani și-a pierdut viața în timpul unui accident tragic…

o zi ago

Alina Pușcău a Înfrânt Cancerul la Sân: „Nicio Tumoră Nu Mai Există, Dumnezeu A Făcut Minuni!”

Alina Pușcău a transmis o veste uimitoare pentru fanii săi: după o perioadă dificilă, modelul…

o zi ago