Apasă „Enter” pentru a sări la conținut

Zi importantă în cazul Caracal. Gheorghe Dincă își așteaptă sentința

Au trecut mai bine de trei ani de la dispariția Alexandrei Măceșanu și a Luizei Melencu, dar nici până în zi de astăzi nu se știe dacă într-adevăr cele două fete au fost omorâte și arse sau dacă încă sunt în viață. Ei bine, Tribunalul Olt este așteptat astăzi, 23 septembrie, să pronunțe sentința în dosarul crimelor de la Caracal, în care este judecat Gheorghe Dincă. Este o zi importantă, căci verdictul a fost amânat deja de trei ori.

  • Zi importantă în cazul Caracal
  • Gheorghe Dincă își află astăzi sentința

Gheorghe Dincă își așteaptă sentința astăzi

Gheorghe Dincă, în vârstă de 69 de ani, a fost acuzat în urmă cu trei ani de trafic de persoane, viol, omor și profanare de cadavre. Acesta ar putea primi 30 ani de închisoare, pentru că avocații rudelor celor două fete ucise, procurorul DIICOT, dar și apărătorul inculpatului solicită o pedeapsă maximă.

Potrivit procurorilor DIICOT, crimele din Caracal au fost comise în vara anului 2019. În data de 14 aprilie 2019, Luiza Melencu, pe atunci în vârstă de 18 ani, a dispărut de pe o stradă din Caracal, după ce a vrut să meargă în oraș cu scopul de a scoate o sumă de bani pe care Monica Melencu, mama sa, i-a trimis-o din Anglia. Bunicii săi, în grija cărora se afla tânăra, nu au mai putut să o contacteze din jurul prânzului.

Foarte multe zile la rând, familia Luizei Melencu a căutat-o pe tânără în Dolj și în Olt. Aceștia au fost ajutați de colegii fetei, care au apelat ulterior la autorități. Vești despre ea au lipsit până în luna iulie a anului 2019, atunci când, dintr-o altă localitate a mai dispărut o tânără, pe nume Alexandra Măceșanu.

Alexandra Măceșanu a plecat din Dobrosloveni în data de 24 iulie și se deplasa către Caracal. Fata se afla într-o mașină de ocazie, condusă chiar de Gheorghe Dincă. Pe drum, după cum a povestit acesta chiar în instanță, i-ar fi făcut fetei, în vârstă de 15 ani pe atunci, propuneri indecente, iar aceasta ar fi acceptat. Relatările lui Gheorghe Dincă sunt catalogate drept minciuni de către mama Alexandrei Măceșanu.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *