Doliu în lumea artistică internațională. S-a stins din viață un mare artist, un adevărat titan al muzicii. Vestea trecerii sale în neființă i-a întristat pe toți cei care i-au ascultat muzica. Trupa sa a făcut furori la sfârșitul anilor 1980 și începutul anilor 1990.
Doliu în lumea artistică
A murit Andrew Fletch Fletcher, membrul fondator al legendarei trupe Depeche Mode. Artistul s-a stins din viață în cursul zilei de joi, 26 mai, iar vestea morții sale a fost făcută publică printr-o postare pe rețelele de socializare. Fletch avea 60 de ani și o inimă de aur, după cum spun acum apropiații săi. Era mereu alături de oricine avea nevoie de ajutor, de o simplă conversație, sau de o distracție.
Suntem şocaţi şi deosebit de trişti pentru trecerea în nefiinţă prea devreme a dragului nostru prieten, membru al familiei şi coleg Andy ”Fletch” Fletcher”. Inimile noastre sunt alături de familia sa, spre care să vă îndreptaţi gândurile voastre şi să le respectaţi intimitatea în aceste clipe, au transmis membrii formației Depeche Mode.
Despre începuturile în viața artistică ale lui Andrew Fletch Fletcher se știe că s-a născut în anul 1961 la Nottingham, dar s-a mutat la Basildon unde, la sfârșitul anilor 1970 a format trupa Composition Of Sound alături de Martin Gore şi Vince Clarke. Ulterior, când li s-a alătura și Dave Gahan, trupa și-a schimbat numele în Depeche Mode. Piesele sale s-au bucurat de un succes excepțional la finalul anilor 80 și începutul anilor 90, dar sunt oameni care le mai ascultă și în zilele noastre.
În urmă cu doar doi ani, Andy Fletcher a fost inclus în galeria Rock and Roll Hall of Fame ca membru al Trupei Depeche Mode.
Be First to Comment