De când lumea şi pământul şi mai ales, iubirea generează bătăi de cap şi încurcături, căci mintea nu se pune cu inima sau cu instinctele primare. În cea mai mare parte a situaţiilor create, un sfat sau simpla rostire a problemei pot aduce rezolvări.
Mă numesc Roxana, am 26 de ani și locuiesc în străinătate. Sunt cu soțul meu de 5 ani, dar căsătoriți doar de 2 ani; diferența de vârstă dintre noi e de 8-9 ani dar asta nu m-a deranjat niciodată, dimpotrivă am fost mai tot timpul atrasă de bărbați mai maturi. Acum vreo 2 ani și jumătate am întâlnit un tip, bineînțeles mai în vârstă ca mine cu 15 ani, în timpul orelor de condus; el fiind instructor auto, mi-a fost introdus chiar de soțul meu, fiindu-i la rândul lui elev.
Pot să zic că mi-a plăcut chiar din prima secundă de el, am fost foarte plăcut surprinsă când l-am văzut. I-am fost elevă o perioadă de 6 luni după care la o săptămână după ce am luat permisul, i-am trimis mesaj într-o seară când eram singură și ne-am întâlnit.
Imi e destul de clar că îi iubesc pe amândoi, dar mă întreb dacă e posibil aşa ceva? Nu îmi pot uita amantul și nici nu pot să îmi părăsesc soțul. Îmi poți da te rog un sfat? E posibil să ai sentimente pentru doi barbați deodată? Se poate să fiu ceea ce alți ar numi, scuze limbajul, „tâ*fă”? Am cam ajuns la disperare. Am încercat să îl evit pe ” amant „, să nu îi răspund la mesaje, dar asta mă ucis câte un pic pe dinăuntru. Mulţumesc.
La cinci minute după divorțul nostru, fostul meu soț mi-a spus: „Ia fetele, acum voi…
În urmă cu mai bine de doi ani, Dragoș Bucur și Dana Nălbaru au luat…
În noaptea de 28 spre 29 septembrie, sistemele radar ale Ministerului Apărării Naționale au detectat…
Eliza a vorbit cu lacrimi în ochi despre pierderea surorii sale și de ce s-a…
Un tânăr de numai 23 de ani și-a pierdut viața în timpul unui accident tragic…
Alina Pușcău a transmis o veste uimitoare pentru fanii săi: după o perioadă dificilă, modelul…