Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara, s-a dat drept pacient la Spitalul Județean de Urgență Deva și a filmat interacțiunea cu medicii.
Laurențiu Nistor, președinte CJ Hunedoara și PSD Hunedoara, a povestit că a vrut să vadă cum sunt tratați pacienții care ajung la unitatea medicală cu o urgență, în condițiile în care a primit sesizări de la mai mulți cetățeni. El s-a deghizat pentru a nu fi recunoscut, și a spus că a așteptat aproape o oră pentru a fi băgat în seamă.
El a povestit totul într-o postare pe Facebook. „Din păcate, ajuns la UPU, majoritatea sesizărilor s-au confirmat”, a zis el. „«Pacientul» Nistor a primit același tratament: 45 de minute în care, deși le-am spus asistentelor că mă simt foarte rău și nu pot merge să-mi fac singur fișa de internare, nimeni nu m-a luat în seamă”.
Oficialul deghizat a stat de vorbă și cu un pacient aflat pe hol, care i-a spus că așteaptă de mai mult timp. Un cadru medical poate fi văzut pe înregistrare cum spune celor care așteaptă că salonul de Ortopedie este plin. Mai mult, atunci când o femeie i-a întrebat pe medici când poate fi primit la consult tatăl ei, ea a fost amenințată că va fi dată afară din spital de către paznic.
Asistând la acest episod, Laurențiu Nistor le-a dezvăluit medicilor cine este și le-a reproșat cadrelor medicale felul în care se comportă cu pacienții.
„Aveți super salarii, ne zbatem să facem un compartiment UPU cum rar există, iar modul în care vă comportați cu oamenii lasă de dorit, iar pentru asta voi lua o serie de măsuri”, a zis el, citat de Libertatea. „Am stat 45 de minute, m-am pus pe un scaun să văd dacă mă întreabă cineva dacă mor? Nu m-a întrebat nimeni”.
Președintele CJ Hunedoara a mai transmis: „Această abordare trebuie să înceteze! Nu este posibil ca pacienții care ajung la Urgență să fie tratați în acest fel. Mesajul meu pentru personalul UPU este clar: ori își schimbă comportamentul, ori pleacă acasă”.
Oficialul a transmis pacienților care sunt tratați cu indiferență de personalul medical să facă sesizări și să anunțe managementul spitalului, dar și Consiliul Județean.
La cinci minute după divorțul nostru, fostul meu soț mi-a spus: „Ia fetele, acum voi…
În urmă cu mai bine de doi ani, Dragoș Bucur și Dana Nălbaru au luat…
În noaptea de 28 spre 29 septembrie, sistemele radar ale Ministerului Apărării Naționale au detectat…
Eliza a vorbit cu lacrimi în ochi despre pierderea surorii sale și de ce s-a…
Un tânăr de numai 23 de ani și-a pierdut viața în timpul unui accident tragic…
Alina Pușcău a transmis o veste uimitoare pentru fanii săi: după o perioadă dificilă, modelul…