Locatarii unui bloc din Timișoara au sunat la numărul unic de urgență după ce o mamă a sărit de la etaj, împreună cu cei doi copii ai săi, o fetiţă şi un băiat. În urma acestui gest, ea și copiii au murit.
Dosar penal deschis în cazul tragediei
Presa locală anunță că procurorii au deschis un dosar penal pentru ucidere în culpă în urma morții femeii de 33 de ani și a celor doi copii. Oamenii legii încearcă să stabilească cauzele care au dus la acest deznodământ.
“A fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, cercetările fiind continuate în vederea clarificări tuturor cauzelor și condițiilor producerii incidentului”, au transmis polițiștii Secției 3 din Timișoara.
Mai trebuie subliniat că ancheta inițială desfășurată în acest caz a dus la identificarea mașinii pe care femeia a folosit-o pentru a ajunge la blocul din care s-a aruncat. Aceste vorba despre un automobil care aparține unei cunoștințe, iubita fratelui femeii.
Femeia avea programată căsătoria cu tatăl micuţilor
Femeia era divorţată de tatăl copiilor, dar urma să se recăsătorească cu acesta. Bărbatul, în vârstă de 36 de ani, se afla în Austria în momentul producerii tragediei, el fiind plecat acolo la muncă. În scurt timp, acesta urma să se întoarcă în ţară pentru căsătorie, informează opiniatimisoarei.ro.
După divorţ, femeia ar fi încercat să-şi refacă viaţa alături de un alt bărbat, dar relaţia nu ar fi funcţionat, iar aceasta s-a întors la fostul soţ. Ei chiar au depus actele la primărie în 19 aprilie, iar peste câteva săptămâni trebuiau să ajungă la starea civilă.
Tatăl copiilor a fost anunţat de tragedie, iar acum este în drum spre Timişoara pentru a se ocupa de înmormântarea celor trei.
La cinci minute după divorțul nostru, fostul meu soț mi-a spus: „Ia fetele, acum voi…
În urmă cu mai bine de doi ani, Dragoș Bucur și Dana Nălbaru au luat…
În noaptea de 28 spre 29 septembrie, sistemele radar ale Ministerului Apărării Naționale au detectat…
Eliza a vorbit cu lacrimi în ochi despre pierderea surorii sale și de ce s-a…
Un tânăr de numai 23 de ani și-a pierdut viața în timpul unui accident tragic…
Alina Pușcău a transmis o veste uimitoare pentru fanii săi: după o perioadă dificilă, modelul…